Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, joi, la finalul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit.
Premierul Ciolacu a avut consultări, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, a cărei temă centrală a fost nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, şeful Executivului a discutat împreună cu partenerii de dialog social contextul şi efectele majorării salariului minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 de lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024. Aceasta va reprezenta o creştere de 12,12%, ceea ce înseamnă o majorare netă de 242 de lei.
De asemenea, deducerea fiscală de 200 de lei se va menţine până la sfârşitul anului, arată sursa citată.
„Creşterea veniturilor şi protejarea puterii de cumpărare sunt linii de acţiune pe care le urmărim permanent la nivelul Guvernului. Aşa cum am stabilit împreună cu sindicatele şi patronatele încă de la sfârşitul anului trecut şi am reconfirmat astăzi, în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, vom majora la 3.700 salariul minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu 1 iulie. Totodată, vom menţine până la sfârşitul anului facilitatea celor 200 de lei netaxabili la salariul minim, ceea ce, împreună cu eforturile de reducere a inflaţiei, protejăm puterea de cumpărare a angajaţilor cu venituri mici”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.
În cadrul întâlnirii au fost discutate şi alte teme, precum asigurarea forţei de muncă, atragerea banilor puşi la dispoziţia României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi decuplarea punctului de amendă de valoarea salariului minim pe economie. AGERPRES