Breaking News

Serile Filmului Românesc

Primarul Mihai Chirica a fost alături de ministrul Culturii, Raluca Turcan, la conferința de presă în care organizatorii unicului festival dedicat exclusiv cinematografiei românești, Serile Filmului Românesc (SFR), au anunțat o ediție aniversară, a 15-a, programată în orașul nostru între 31 iulie și 4 august 2024.
„SFR a devenit deja un reper în timp care îi confirmă calitatea și atractivitatea de care se bucură în rândul publicului cinefil și al cinematografiei românești.
Și prin acest festival, Iașul își menține poziția greu de egalat de citadelă a artelor, un oraș în care cultura își găsește un spațiu generos de manifestare.
Prin numele mari ale cinematografiei invitate an de an, publicul numeros care a asistat la proiecții memorabile, entuziasmul organizatorilor și voluntarilor, SFR și-a câștigat un binemeritat prestigiu în lumea culturală.
Sunt convins că și în acest an vom asista la un regal cinematografic, o nouă ediție de succes dedicată filmului românesc.
Felicit organizatorii SFR pentru cadoul ce ni-l oferă an de an și le doresc cât mai multe ocazii în care să pună în valoare cea de-a șaptea artă!”, a transmis primarul Mihai Chirica.