Începând din această săptămână vor fi instituite noi reglementări în circulaţia rutieră din zona Pieței ”Mihai Eminescu”, cauzate de lucrările de realizare a pasajului subteran de la Fundație. Lucrările la pasaj vor intra într-o nouă etapă, urmând să se închidă zona centrală, pe unde se circulă în acest moment. După cum au precizat reprezentanții municipalității, după turnarea plăcilor de beton ce acoperă pasajul pe porţiunea dinspre Păcurari, utilajele vor intra pe zona centrală pentru excavări. ”Practic, va fi creat tronsonul de pasaj care face legătura între zonele aflate până acum în lucrări dinspre Păcurari şi dinspre Independenţei. De asemenea, au început lucrările de desfacere a liniilor de tramvai de la intrarea pe strada Muzicescu înspre Piaţa Eminescu. Calea de rulare a tramvaielor urmează să fie înlocuită în intersecţie, pentru ca, în toamnă, să fie deschisă circulaţia tramvaielor spre Copou”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica, care a anunțat că pe strada Muzicescu va fi realizat un sens giratoriu. De asemenea, a mai spus acesta, va fi reglementată și posibilitatea de intoarcere și în capătul pasajului, pe Bulevardul Independenței. Edilul a spus că în acest moment se lucrează pentru deschiderea circulaţiei deasupra pasajului pe zona dinspre BCU. „Circulaţia va fi deviată pe coborâre peste pasaj şi undeva la intersecţia dintre Muzicescu şi strada Banu va fi executată o giraţie unde se va putea întoarce şi merge spre Independenţei. Cealaltă giraţie va fi amenajată în capătul pasajului, pentru cei care urcă dinspre Muzicescu spre Copou“, a declarat viceprimarul. În perioada următoare este pregătită şi definitivarea străzii Vasile Alecsandri, care va prelua o parte a traficului din zona centrală. „Am solicitat urgentarea asfaltării finale pe strada Alecsandri. Echipele vor intra pentru a turna stratul de uzură, imediat ce vremea va permite”, a mai spus Chirica. Finalizarea lucrărilor se apropie şi pe strada Elena Doamna. Astfel, după ce pe parcursul anului trecut au fost înlocuite liniile de tramvai şi asfaltată trama stradală, în această perioadă au început lucrările pentru definitivare. Astfel, muncitorii au început pavarea trotuarului de pe sensul Hotel Europa – Bucşinescu. În acelaşi timp se fac pregătirile pentru turnarea stratului de asfalt pe sectorul de stradă cuprins între liniile de tramvai. De remarcat că modernizarea străzii Elena Doamna este cuprinsă, ca şi lucrările din Piaţa Eminescu, în proiectul cu fonduri europene privind dezvoltarea axei de transport est – vest a municipiului Iași. Proiectul vizează modernizarea infrastructurii rutiere, pietonale şi refacerea spaţiilor verzi de pe străzile Păcurari, Piaţa Mihai Eminescu, bulevardul Independenţei – Elena Doamna. Până în acest moment este definitivată strada Păcurari, este turnat asfaltul pe Independenţei şi pe o parte din Elena Doamna. Valoarea proiectului este de peste 90 de milioane de lei. (E.M.)