Ministerul Sănătăţii a informat luni că, peste câteva zile, va fi externat şi ultimul pacient rănit în incidentul de la centrul comercial din Botoşani.
Potrivit sursei citate, acesta va fi externat, în câteva zile, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
„Evoluţia tuturor pacienţilor răniţi şi cu arsuri în incidentul de la un centru comercial din Botoşani a fost favorabilă datorită îngrijirilor acordate de personalul medical de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). Ultimul pacient va fi externat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi în câteva zile”, a precizat sursa citată.
Ministerul Sănătăţii le mulţumeşte, în acest context, medicilor şi asistenţilor medicali pentru profesionalismul cu care au îngrijit aceşti pacienţi.
Un număr de 15 persoane au fost rănite în explozia urmată de incendiu produsă pe 7 iunie la un magazin de materiale de construcţii din municipiul Botoşani. AGERPRES