MOLDPRES. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție la cazul de trădare de patrie investigat de procurori în care este acuzat un funcționar al Parlamentului și un angajat al Poliției de frontieră. Șefa statului susține că astfel de cazuri au loc deoarece „în Republica Moldova, nu a existat o atitudine serioasă de-a lungul timpului”, informează MOLDPRES.
Solicitată să comenteze cazul de trădare de patrie descoperit de procurori și ofițerii SIS, Maia Sandu a menționat că astfel de cazuri există și în alte state. Președinta și-a exprimat speranța că acest caz va avea o finalitate și că instituțiile statului „își vor face bine treaba”.
„Din păcate, aceste lucruri se întâmplă, se întâmplă nu doar în Republica Moldova. În Republica Moldova, nu a existat o atitudine serioasă de-a lungul timpului, pentru că am avut și politicieni care au fost la cârma țării și au lucrat pentru interesele altui stat. Acum am văzut această acțiune a instituțiilor, sperăm să vedem și o finalitate pentru că nu e suficient să descoperim aceste cazuri, dacă ele nu sunt sancționate – mă refer, evident, la procuratură, la instanțele de judecată – atunci, evident, că nu vedem niciun sfârșit al acestor fenomene. Sper că de data aceasta și probele sunt serioase, și atitudinea instituțiilor care urmează să sancționeze aceste persoane este la fel de serioasă”, a opinat Maia Sandu.
Referindu-se la posibila expulzare a diplomatului rus care primea informații de la funcționarul din Parlament și de la polițistul de frontieră, Maia Sandu a declarat că problema ține de competența Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe.
„Asta este o problemă pe care o consideră Guvernul și dacă Guvernul, Ministerul Afacerilor Externe vor considera că e nevoie să se acționeze și pe această dimensiune, atunci vom discuta și vom lua o decizie. Cel mai important este acum să ne asigurăm că se sancționează acest exemplu de trădare de patrie pentru că despre asta este vorba, în modul cel mai dur, așa cum scrie legea”, a adăugat președinta.
Ce mai mare problemă pentru Republica Moldova, în opinia președintei, este faptul că mulți ani legile nu au fost aplicate, această situație creând circumstanțe și pentru apariția altor cazuri similare în trecut . „Cei care au trădat interesul național nu au fost sancționați și asta i-a încurajat și pe alții să facă la fel”, a explicat șeful statului.
Totodată, Maia Sandu, a precizat că instituțiile noastre cooperează eficient cu instituțiile altor state, fapt care permite autorităților să afle în termene rezonabile cine sunt persoanele care lucrează împotriva intereselor statului Republica Moldova. „Acum depinde de procurori și judecători să își facă treaba bine, SIS să fie vigilent pentru că riscurile sunt mari în continuare”, a mai spus președinta.
Un funcționar al Parlamentului și un polițist de frontieră au fost reținuți astăzi fiind bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. procurorii au stabilit că aceștia comunicau cu un angajat al unei ambasade de la Chișinău căruia îi furnizau informații „pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova”.