Ministerul Sănătăţii suplimentează cu 200 de milioane de lei bugetul acţiunilor prioritare din spitale

Ministerul Sănătăţii a anunţat suplimentarea cu 200 de milioane de lei a bugetului acţiunilor prioritare din spitale, principalele componente care au fost suplimentate „considerabil” fiind cele pentru pacienţii cu AVC, unde bugetul a fost mărit cu 90%, infarct miocardic acut cu 45% şi pentru ATI cu 50%.

Potrivit unui comunicat remis presei, faţă de alocarea iniţială din ianuarie 2024 de 330 de milioane de lei, marţi, Ministerul Sănătăţii a aprobat suplimentarea programului cu încă 200 de milioane de lei.

„Pacienţii cu mari urgenţe medicale au nevoie de materiale sanitare şi medicamente care să poată să fie folosite imediat pentru salvarea vieţilor. Nu este suficient să acorzi primul ajutor şi să transporţi pacientul la un spital, ci trebuie să ai resursele umane şi materiale disponibile imediat, iar acest lucru reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii care a crescut fără precedent alocările destinate acţiunilor prioritare. Pacienţii care au nevoie de anestezie şi terapie intensivă, pacienţii cu politraumă, pacienţii cu mari arsuri, infarct miocardic acut şi accident vascular cerebral au beneficiat începând cu anul 2022 de o creştere de trei ori a sumelor alocate! Suntem responsabili şi determinaţi să oferim împreună cu personalul sanitar tot sprijinul pacienţilor cu mari urgenţe medicale. Această schimbare a modului de finanţare a fost posibilă datorită sprijinului Ministerului Finanţelor şi Guvernului României”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Programul Acţiuni Prioritare derulat de Ministerul Sănătăţii finanţează direct spitalele din România, suplimentar faţă de CNAS, pentru patologiile prioritare cum sunt Anestezie Terapie Intensivă, Accident Vascular Cerebral, Infarct Miocardic Acut, Traumă sau Arşi Grav. AGERPRES