APIA, pregătită informatic să plătească în avans fermierii care au depus cereri de plată în 2024

Sistemul informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea demara, din 16 octombrie 2024, campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri de plată în acest an, informează APIA printr-un comunicat.

„În Campania 2024, Comisia Europeană şi statele membre susţin menţinerea derogării cu privire la plata avansului de până la 70 % pentru intervenţiile sub formă de plăţi directe în temeiul titlului III capitolul II din Regulamentul (UE) 2021/2115 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul intervenţiilor de dezvoltare rurală bazate pe suprafaţă şi pe animale din cadrul titlului III capitolul IV din Regulamentul (UE) 2021/2115″, precizează APIA. Această măsură se va vota la nivelul Comisiei Europene în 5 septembrie 2024”, se menţionează în comunicat.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se vor face în lei, la cursul de schimb valutar ce va fi stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2024 şi va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar plăţile pentru schemele finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29 decembrie 2023 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

APIA reaminteşte fermierilor care au depus cerere de plată în Campania 2024 că în această perioadă inspectorii APIA şi cei ai instituţiilor de specialitate delegate desfăşoară controlul la faţa locului pentru cererile eşantionate în acest scop.

Cu toate că, în acest an, Campania de depunere a cererilor de plată a început cu o lună mai târziu decât în anii precedenţi, termenul de finalizare a controalelor pe teren este de cel târziu până la data de 11 octombrie, cu excepţia controalelor pentru cerinţele/obligaţiile specifice, care se vor efectua în iarnă sau în primăvara anului următor, subliniază sursa citată.

În afara controalelor APIA, şi alte instituţii efectuează controale specifice, astfel: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) efectuează controalele pentru verificarea respectării de către fermieri a cerinţelor legale în materie de gestionare SMR 5-6 şi SMR 9-11, pentru toţi fermierii selectaţi la condiţionalitate; Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) efectuează controalele în cazul fermierilor selectaţi în eşantionul de condiţionalitate (SMR 7 şi SMR 8) şi M10 (Agromediu şi Climă); Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ) efectuează controalele delegate în sectorul zootehnic.

Efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerinţă obligatorie impusă de legislaţia comunitară şi o etapă premergătoare efectuării plăţilor finale.

Până la 6 august 2024 inclusiv, procentul fermierilor controlaţi este de 31,87% din eşantionul total, iar procentul parcelelor verificate la faţa locului este de 32,3% din totalul parcelelor de controlat.

În cazul în care fermierii refuză efectuarea controlului pe teren, cererea de plată va fi respinsă, menţionează APIA.

În Campania 2024, au fost selectaţi pentru control clasic pe teren – sector vegetal 7.912 fermieri, pentru controlul clasic pe teren – sector zootehnic 5.356 fermieri, iar pentru controlul pe teren privind condiţionalitatea – 1.314 fermieri. AGERPRES