Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local de vineri, 30 august 2024, s-a aflat și un proiect care vizează aprobarea proiectului european, prin Programul Sănătate, de „Creşterea calităţii serviciilor de asistenţă medicală prin investiţii în infrastructura publică a ambulatoriilor din Spitalul Clinic de Recuperare laşi”.
Proiectul vizează dotarea cu aparatură medicală de specialitate pentru ambulatoriile integrate din cadrul Spitalului de Recuperare, echipamente medicale specifice specializărilor: neurologie, reumatologie, balneofizioterapie, ORL, ortopedie, neuromotorie, cardiovascular, respirator şi medicina muncii. Astfel, se vor furniza servicii complete de diagnostic şi tratament ambulatoriu, crescând adresabilitatea şi pentru pacienţii din zona rurală precum şi pentru persoanele care locuiesc în regiunea de Nord – Est şi în comunităţi marginalizate.
Contribuţia din partea fondurilor europene pentru acest tip de regiune (contribuţia UE – FEDR) este de 85% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Contribuţia proprie din partea solicitantului/partenerilor este în cuantum de minim 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Valoarea totală a proiectului este de 11.160.590,02 lei cu TVA.
Durata proiectului este de 16 luni.