Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Moldovagaz a anunțat astăzi că în luna septembrie 2024 prețul de achiziție va constitui 39,4 Euro/MWh, fiind echivalent cu 419,25 Euro/1000 m3, sau 8 068,72 MDL/1000 m3 (fără TVA), reieșind din puterea calorifică superioară prognozată de 10,64 kWh pe metru cub, și cursul valutar respectiv, transmite MOLDPRES.
Prețul a fost anunțat după ce Energocom a câștigat licitația pentru livrarea de gaze pentru luna curentă, inițiată de Moldovagaz pe platforma electronică de tranzacționare administrată de BRM East Energy.
„În conformitate cu condițiile contractuale de vânzare – cumpărare a gazelor naturale dintre SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, în luna septembrie 2024 prețul de achiziție va constitui 39,4 Euro/MWh, fiind echivalent cu 419,25 Euro/1000 m3, sau 8 068,72 MDL/1000 m3 (fără TVA), reieșind din puterea calorifică superioară prognozată de 10,64 kWh pe metru cub, și cursul valutar respectiv”, indică Moldovagaz.
Prețul de achiziție al gazelor naturale de la Energocom pentru luna august a fost de 347,18 euro pentru o mie de metri cubi, în scădere cu circa 19 euro față de luna iulie, atunci când prețul a fost de 366,34 euro.