Guvernul a adoptat o ordonanţă potrivit căreia se pot organiza centre de permanenţă cu minim 5 posturi de medic în mediul rural şi în zona urbană cu o populaţie sub 25.000 de locuitori.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, prin această ordonanţă se pot organiza centre de permanenţă cu minim 5 posturi de medic, în mediul rural şi în zona urbană cu o populaţie sub 25.000 de locuitori, unde există deficit de medici de familie.
„Totodată, în centrele de permanenţă din zonele izolate şi greu accesibile, precum cele din Munţii Apuseni şi din Delta Dunării, medicii vor fi exceptaţi de la asigurarea serviciilor de gardă în program de continuitate, dată fiind distanţa mare care trebuie parcursă de medicul de familie de la cabinet la centrul de permanenţă. În aceste situaţii, programul de funcţionare al centrelor de permanenţă se poate stabili prin decizie a direcţiei de sănătate publică judeţeană, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, la propunerea medicului coordonator al centrului de permanenţă”, subliniază Guvernul. AGERPRES