Breaking News

George Simion: Nu cred că Mircea Geoană va avea de câştigat luând nişte traseişti notorii

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat marţi că Mircea Geoană nu va avea de câştigat, din punct de vedere al simpatiei, dacă ia „nişte traseişti notorii”.

Întrebat la Parlament cum comentează plecările din AUR, respectiv solicitarea a 10 deputaţi privind apartenenţa la Partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), George Simion a arătat că nu a avut discuţii pe această temă şi că nu este interesat de proiectul politic al lui Mircea Geoană.

„Cum, dar domnul Geoană are partid? Domnul Geoană nu era acel independent venit pe cal alb? Domnul Geoană e fostul preşedinte PSD, nu? Să plece oricine, noi suntem bucuroşi dacă pleacă oameni, că înseamnă că nu meritau să fie alături de noi. N-avem nici cea mai mică problemă. O să-l înving pe Mircea Geoană în turul întâi al alegerilor prezidenţiale. (…) Nu am vorbit şi nici nu mă interesează proiectul politic al lui Mircea Geoană. Dacă îşi imaginează că e un fel de Macron şi vine pe un cal alb să ne salveze – că am văzut că a luat oameni şi de la USR şi de la UDMR şi de la PSD – nu cred că asta este soluţia pentru România. Şi nu cred că Mircea Geoană va avea de câştigat din punct de vedere al simpatiei publice luând nişte traseişti notorii. Au trecut şi pe la noi. Noi i-am dat afară, sincer, în vara asta, pentru că veniseră din nişte zone insalubre”, a afirmat liderul AUR.

În ceea ce priveşte datele la care vor avea loc alegerile, Simion consideră că „este un nou tertip al actualei coaliţii” pentru a descuraja participarea românilor care nu pot fi mituiţi.

„Pe 9 iunie s-au cumpărat foarte multe voturi în multe localităţi ale României. S-au făcut câteva dosare penale, dar fenomenul a fost generalizat. Acum, pentru a descuraja prezenţa la vot, avem trei duminici la rând alegeri prezidenţiale, alegeri parlamentare şi turul doi de alegeri prezidenţiale. Dacă voi câştiga turul doi al alegerilor prezidenţiale promit să reformez sistemul acesta electoral învechit care ajută doar formaţiunile care ne conduc de 34 de ani – PSD şi PNL”, a transmis Simion.

Plenul Camerei a luat act marţi de solicitarea a 10 deputaţi privind apartenenţa la Partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), aceasta fiind depusă anterior la Secretariatul General al forului legislativ.

Deputatul Ion-Marian Lazăr a anunţat, în plen, că nu este vorba despre înfiinţarea unui grup parlamentar, solicitarea având în vedere notificarea Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit listei prezentate în plen, cei 10 deputaţi sunt: Ion Marian Lazăr (ex-USR), Daniel Sorin Gheba (ex-AUR), Radu Tudor Ciornei (ex-USR), Daniel Florea (ex-AUR), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Gheorghe Pecingină (ex-PNL), Daniel Liviu Toda (ex-USR), Cristian Paul Ichim (ex-USR), Florică Ică Calotă (ex-AUR), Apjok Norbert (ex-UDMR).

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a afirmat ulterior că „această formă de asociere a celor care nu mai prind mandate la alte partide este doar o chestiune de conjunctură”, menţionând că îi vine greu să creadă că acest lucru are vreo legătură cu candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţie. AGERPRES