Liderii Partidului Socialiștilor de la Chișinău, Igor Dodon și Zinaida Greceanâi, au plecat de urgență la Moscova, deplasarea lor având loc după ce luni seară a fost publicat raportul companiei americane Kroll cu privire la dispariția misterioasă, numită de mass-media ‘Furtul Secolului’, a unor importante sume de bani din trei bănci din Republica Moldova, informează Unimedia. Presa de la Chișinău scrie că plecarea de urgență în Rusia a celor doi este legată de publicarea raportului Kroll, în care apar mai multe detalii cu privire la tranzacțiile dubioase din sistemul bancar în urma cărora peste 13 miliarde de lei de la Banca de Economii, Banca Socială și UniBank au ajuns în firme offshore. În noiembrie 2014, în ajunul alegerilor generale, cele trei bănci au fost salvate de la faliment de Banca Națională cu un împrumut masiv, după care au fost trecute sub administrația specială a BNM. Șefa serviciului de presă al PSRM, Carmena Lupei, a declarat pentru Unimedia că vizita celor doi lideri socialiști era planificată cu mult timp în urmă și că această deplasare nu are nicio legătură cu publicarea raportului Krol. Președintele parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a publicat luni seara pe blogul său o copie a raportului companiei de audit americane Kroll, în contextul protestelor de amploare ce au avut loc duminică la Chișinău împotriva devalizării celor trei bănci și a corupției. Potrivit documentului, principalul beneficiar al tranzacțiilor bancare dubioase ar fi omul de afaceri Ilan Shor, care anterior a fost un apropiat al lui Igor Dodon. Președintele legislativului moldovean a explicat pe blogul său că a decis să facă public raportul, fără să aibă aparent aprobarea companiei Kroll — angajată de guvernul de la Chișinău pentru a elucida situația de la cele trei bănci—, considerând că opinia publică trebuie să aibă acces la acest document. ‘Situația din Moldova și responsabilitatea noastră de a fi transparenți cu cetățenii ne obligă să ne adaptăm deciziile la realitățile momentului’, a scris Andrian Candu pe blogul său.