SRD: 400.000 de români suferă de psoriazis; doar 14.685 sunt în Registrul Naţional de Boli Dermatovenerice

Peste 400.000 de români suferă de psoriazis, dar doar 14.685 sunt înscrişi în Registrul Naţional de Boli Dermatovenerice, afirmă reprezentanţii Societăţii Române de Dermatologie cu prilejul Zilei Mondiale a Psoriazisului (29 octombrie).

Potrivit Societăţii Române de Dermatologie, numărul total de cazuri în populaţia generală în România este de 4,9% pentru psoriazis şi 1,38% pentru artrita psoriazică, vârsta de debut a acestei afecţiuni fiind sub 40 de ani pentru peste 70% din cazuri, cu un vârf între 16 şi 22 de ani. Un al doilea vârf este cuprins între 57 şi 60 de ani.

„De peste 20 ani, în 56 de ţări din întreaga lume, data de 29 octombrie este dedicată bolnavilor de psoriazis, un motiv în plus pentru a creşte gradul de conştientizare şi informare asupra acestei boli şi de a reduce totodată nivelul stigmatizării şi al prejudecăţilor faţă de aceşti semeni al căror mesaj de reciprocitate empatică este tradus în campania suport de anul acesta a Societăţii Române de Dermatologie prin sintagma ‘Sunt un om la fel ca tine!'”, afirmă reprezentanţii SRD.

Societatea Română de Dermatologie, prin reprezentanţii săi, atrage atenţia asupra faptului că această boală nu este una contagioasă şi nu trebuie să facă diferenţe.

„Am afirmat mereu şi, nu doar astăzi, când marcăm Ziua Mondială a Psoriazisului, că această boală reprezintă o reală problemă de sănătate publică, fiind o afecţiune subdiagnosticată şi subtratată în România, reticenţa pe care o manifestă cei afectaţi de psoriazis faţă de medic fiind una dintre cauzele principale care, din păcate, este influenţată de un nivel ridicat pe care societatea românească îl înregistrează din punct de vedere al stigmatizării şi al prejudecăţilor faţă de aceşti pacienţi care se confruntă nu doar cu boala în sine, ci cu o multitudine de alţi factori nocivi sănătăţii, psoriazisul conducând frecvent la stări de depresie, la o accentuare a gradului de stres şi, uneori, la idei suicidale”, a declarat marţi preşedintele Societăţii Române de Dermatologie, Călin Giurcăneanu.

La rândul său, Alin Nicolescu, secretarul general al SRD, consideră că este imperios să se înţeleagă că adresabilitatea la medic nu trebuie să se facă doar atunci când evoluţia unei boli a depăşit un anumit prag sau când gravitatea acesteia reduce calitatea vieţii, ci trebuie să fie periodică şi să aibă caracter de prevenţie.

„În cazul pacienţilor cu psoriazis, din nefericire, interacţiunea cu medicul dermatolog sau cu medicul de familie este extrem de redusă, motiv pentru care, la nivelul Societăţii Române de Dermatologie, am amplificat programele de informare şi conştientizare legate de impactul profund pe care această boală îl poate avea asupra sănătăţii, de a reduce nivelul stigmatizării şi totodată, de a anula în mentalul colectiv ideea nocivă că psoriazisul este o ruşine socială, dar cu toate acestea ne situăm cu mult sub gradul de depistare precoce şi diagnostic pe care îl înscriu ţările civilizate europene”, a spus Nicolescu.

Datorită unui demers profesional iniţiat de către Societatea Română de Dermatologie prin realizarea Registrului Naţional de Boli Dermatovenerice în prezent sunt înscrişi, diagnosticaţi şi monitorizaţi 14.685 de pacienţi cu psoriazis, comparativ cu anul 2023 când erau înscrişi 13.103 de pacienţi.

Conform statisticilor, România se află printre primele locuri în Europa, având aproximativ 400.000 de oameni care suferă de psoriazis, iar un procent de 20-30% dintre aceşti pacienţi dezvoltă şi artrită psoriazică, care în timp duce la leziuni articulare severe şi deformante, care deseori provoacă handicap.

Psoriazisul este o afecţiune cronică, care, pe lângă alte manifestări, se caracterizează printr-o evoluţie accelerată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, dar în cazul psoriazisului acest proces are loc în doar 3-4 zile. Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate de culoare roz acoperite cu cruste alb-sidefii. Boala afectează în proporţii egale femeile şi bărbaţii, vârsta medie de debut fiind în general situată în intervalul 15-30 de ani, însă poate să apară la orice vârstă, inclusiv la copii sau la persoane înaintate în vârstă.

Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute, însă este confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune. De asemenea, stresul mental şi emoţional reprezintă un factor important care determină exacerbarea bolii.

43% dintre bolnavi consideră că psoriazisul este o”ruşine socială”, iar unul din trei bolnavi a avut un gând suicidal într-un anumit moment. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.