Palatul Culturii a găzduit Forumul Economic Trilateral pentru Afaceri și Reconstrucție în Ucraina

Palatul Culturii a găzduit Forumul Economic Trilateral pentru Afaceri și Reconstrucție în Ucraina, un eveniment dedicat oportunităților economice și reconstrucției post-conflict în țara vecină organizat de Camera de Comerț și Industrie Iași. Lideri de afaceri, investitori, ambasadori și oficiali din România, Republica Moldova și Ucraina s-au întruni pentru a discuta despre climatul economic actual din Ucraina și oportunitățile de reconstrucție a acesteia. Rațiunea organizării evenimentului la Iași ține de faptul că Regiunea de Nord-Est a României are o importanță esențială în contextul reconstrucției Ucrainei și a unor viitoare investiții care ar urma să treacă prin orașul nostru.
Primarul Mihai Chirica a fost prezent la lucrările Forumului Economic, unde a dat citire mesajului Președintelui Senatului, domnul Nicolae Ciucă:
„În calitatea mea de Președinte al Senatului, vreau să profit de această ocazie pentru a transmite încă o dată angajamentul nostru ferm de susținere a Ucrainei în eforturile de apărare împotriva agresiunii Rusiei lui Putin. Știm că dorința ucrainenilor este să trăiască în pace, în libertate, în bunăstare. Dar și în demnitate, neacceptând agresiunea, opresiunea și șantajul Rusiei lui Putin. Onoarea unui popor nu se negociază!
Orice guvern al României își va face o datorie de onoare din a participa – sperăm cât mai curând! – la efortul de reconstrucție a Ucrainei. Partidul pe care îl conduc a fost artizanul modernizării României și, prin spiritul profund european care îl animă, va ști să transmită și partenerilor ucraineni energia de a trece peste orice obstacol. Firmele românești, capitalul românesc, expertiza autorităților din România sunt gata să ajute Ucraina să devină ceea ce merită. Investițiile schimbă un stat în bine, iar România reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens.
Ucraina este o țară bogată, cu oameni harnici și viteji care, prin refuzul de a se supune delirului expansionist al lui Putin, au câștigat respectul întregii lumi!
Vă salutăm, vă strângem mâna și vă așteptăm în marea familie europeană!”