Integrarea în UE, obiectiv strategic al țării. Constituția Republicii Moldova, modificată prin referendum, publicată în Monitorul Oficial

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. Constituția Republicii Moldova, modificată prin referendum, va fi publicată mâine în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană va deveni obiectiv strategic al țării, informează MOLDPRES.

Conform documentului, preambulul legii supreme va fi completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

De asemenea, va fi introdus titlul V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ și va avea următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:

(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și la actele de revizuire a tratelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Magistrații Curții Constituționale au confirmat pe 31 octombrie rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie. La referendum, pentru opțiunea „DA” au votat majoritatea cetățenilor care au participat la vot.