La eveniment au participat, printre alţii, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, acad. Nicolae Noica, poeta Ana Blandiana, istoricul Dorin Dobrincu, istoricul Armand Goşu şi coordonatorul volumului, Stephane Courtois.
„Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la căderea comunismului. Biblioteca Academiei a înţeles să marcheze acest moment prin două evenimente. Ieri a avut loc o dezbatere privind comunismul românesc, organizată de CNSAS. Astăzi, în amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu are loc un moment aparte: lansarea unei lucrări remarcabile: Cartea neagră a comunismului, o nouă ediţie scrisă de prof. Stephane Courtois, o personalitate care a dedicat acestui subiect peste zece cărţi”, a spus în deschiderea evenimentului academicianul Nicolae Noica.
El a afirmat că tema comunismului „trebuie expusă mai ferm, prin acţiuni concrete, pentru familiarizarea tinerei generaţii cu importanţa ei asupra acestui popor”.
Poeta Ana Blandiana a afirmat că volumul „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune” este „o carte nepereche”.
„Aş spune că este o carte care a făcut epocă, pare o expresie din limbajul de lemn, dar în acest caz este uimitor de plină de sens. Această carte nu este doar o carte care a avut curajul pentru prima oară să stabilească vinovăţiile comunismului în Europa, este importantă nu numai prin ceea ce se scrie în ea, ci prin influenţa pe care a avut-o, prin dezbaterile şi concluziile la care a dus şi care au făcut pur şi simplu să se deschidă o nouă epocă în felul de a privi istoria secolului XX. Nu cred că există multe cărţi care să se poată lăuda cu un asemenea efect produs în nenumăratele limbi ale pământului, dintre care este o mare mândrie pentru noi că limba română a fost prima limbă în care a fost tradusă imediat după apariţia ei de la Paris”, a precizat Ana Blandiana.
Ea a fost de părere că volumul „a reuşit să schimbe însăşi privirea asupra raportului dintre cele două nebunii ale secolului XX”.
„Până la această carte nimeni nu îndrăznea să compare comunismul cu fascismul, nimeni nu îndrăznea să spună că crimele comunismului sunt comparabile cu cele ale fascismului”, a afirmat poeta.
Stephane Courtois a mărturisit că un efect complet neaşteptat pentru el al apariţiei volumului a fost faptul că a fost invitat să susţină o prelegere despre această carte la o mică universitate din vestul Franţei, în Vendée.
„Am organizat patru mari conferinţe internaţionale despre totalitarism în anii 2000. Şi apoi, mi-am continuat activităţile. Un efect complet neaşteptat, mai ales pentru mine, al Cărţii negre a comunismului, este că am fost invitat să susţin o prelegere despre această carte la o mică universitate din vestul Franţei, în Vendée. (…) Nu am pus niciodată piciorul în Vendée, abia ştiam unde este şi uite că mă găsesc la ora 8 seara în această mică universitate, cu un amfiteatru aproape de două ori mai mare decât acesta complet umplut. Mi-am spus, ce se întâmplă? La universitatea mea din Paris, acest lucru era de neconceput. (…) Şeful secţiei de istorie m-a rugat să vin să predau la această universitate. (…) De mai bine de 20 de ani, eu, care nu sunt catolic şi care nici măcar nu sunt credincios, predau un curs major despre comunismul la catolici. Şi am o libertate intelectuală totală acolo, ceea ce îmi este cu totul imposibil în universitatea franceză şi în cadrul Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică de care aparţinem”, a afirmat Stephane Courtois.
Istoricul Dorin Dobrincu a fost de părere că volumul „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune” este „o carte frumoasă, din punct de vedere al obiectului”, dar a precizat că între coperţile cărţii „sunt o mulţime de grozăvii”.
„E o lectură care, de fapt, ne ajută să înţelegem mai bine, sistematic, ce a însemnat în mod special comunismul ajuns la putere şi în unele locuri încă în viaţă”, a apreciat Dorin Dobrincu.
„Cartea neagră a comunismului: Crime, teroare, represiune” este o carte care descrie istoria represiunilor politice şi civile din statele comuniste incluzând genocidurile, execuţiile extrajudiciare, deportările şi stările de foamete provocate. Volumul a fost publicat în 1997 în Franţa cu titlul „Le Livre noir du communisme: Crimes, terreur, répression” şi a fost scris de mai multe cadre universitare europene şi editată de Stephane Courtois. AGERPRES