Iohannis: Vom avea alt preşedinte, alt Parlament, alt Guvern, dar România rămâne a noastră

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Cotroceni că în scurt timp vom avea alt preşedinte, alt Parlament, alt Guvern, dar România rămâne a noastră şi românii rămân aici, cu mari aşteptări de la cei care sunt numiţi elitele ţării.

El a găzduit ceremonia de decorare a unor personalităţi civile cu prilejul Zilei Naţionale a României, ultima de acest gen din mandatul său.

„Dumneavoastră faceţi parte din elitele României. Şi, în acest sens, vă rog să rămâneţi conectaţi, implicaţi şi suficient de hotărâţi ca să duceţi lucrurile bune mai departe. Românii merită acest lucru, România merită acest lucru”, s-a adresat şeful statului celor decoraţi.

Iohannis a evidenţiat că decoraţiile au fost acordate pentru merite deosebite.

„Pentru mine este o onoare şi o bucurie să vă acord aceste decoraţii în numele statului român. Este o tradiţie pe care am respectat-o în ultimii zece ani, ca, de ocazia Zilei Naţionale, să decorez persoane din toate zonele civile care s-au remarcat în activitatea lor profesională şi pentru comunitate. Aţi făcut acest lucru şi, de aceea, suntem astăzi aici”, a spus el. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.