Alimentația din perioada alăptării trebuie să fie echilibrată, astfel încât să furnizeze nutrienții necesari dezvoltării bebelușului.
Recomandările privind alimentele interzise/permise trebuie adaptate, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Alimentația mamei în perioada de alăptare va influența gustul și calitatea laptelui, afectând astfel bebelușul. Mama poate cere îndrumare din partea medicului nutriționist, atunci când vrea ca alimentația ei să fie echilibrată și să acopere necesarul de vitamine și minerale.
Alimentația mamei trebuie să conțină:
- alimente bogate în acid folic, fier și calciu, care vor ajuta sistemul imunitar, atât al mamei, cât și al bebelușului; se recomandă consumul de spanac, salată, pătrunjel, fasole galbenă și verde;
- pentru un surplus de energie și un sistem imunitar apt, se recomandă o alimentație bogată în betacaroten și vitamina A (cei mai indicați sunt morcovii);
- stimularea lactației se va face prin consum de vinete, andive, rubarbă și chiar somon, care este bogat și în omega 3;
- sucurile naturale oferă un aport optim de vitamine și minerale; se recomandă ca fructele să nu fie foarte dulci, iar legumele să nu aibă o aciditate crescută, pentru a nu stimula refluxul gastric al bebelușului.
Listă alimente interzise în alăptare
Ținând cont de faptul că prin laptele matern trec vitamine/minerale, care ajung la nou-născut, mama care alăptează trebuie să fie foarte atentă la ce mănâncă; în consecință, se interzice consumul de:
- cafea și ciocolată: se poate consuma o cantitate mică zilnică din ambele produse, dar cu precauție, având în vedere că bebelușul nu poate digera nici cafeină, nici cacao;
- pește: se recomandă prudență și, mai ales, evitarea speciilor care pot conține mercur, cum este tonul; este indicat, în schimb, consumul de somon și păstrăv;
- lactate: excesul poate provoca probleme digestive nou-născutului;
- cereale, în special cele care conțin gluten: pot declanșa probleme digestive bebelușului, ceea ce poate duce la apariția problemelor specifice intoleranței la gluten;
- usturoi: consumat de mamă, acesta poate ajunge în laptele matern, iar nou-născutul poate refuza alăptarea;
- fasole, mazăre uscată și conopidă: pot provoca probleme digestive, precum colicile la bebelus, diaree;
- se recomandă evitarea alcoolului și a băuturilor carbogazoase, care pot trece în lapte;
- consumul de soia poate fi alergen pentru bebeluș.
Sfaturi utile
Femeile care alăptează trebuie să știe anumite aspecte, pentru a se asigura că hrănirea la sân a bebelușului este corectă:
- tubul digestiv al nou-născutului nu este la fel cu cel al adultului, astfel încât o alimentație necorespunzătoare a mamei poate avea efecte negative asupra copilului;
- consumul excesiv de fibre, citrice și fructe exotice poate declanșa probleme digestive nou-născutului;
- cu cât alimentația mamei este mai echilibrată și sănătoasă, cu atât calitatea laptelui crește;
- mama trebuie să aibă o alimentație echilibrată și un adaos de 300 – 500 de calorii;
- hidratarea este esențială, asigurată printr-o cantitate de 2,5 – 3 litri de apă și ceaiuri;
- odihna mamei este și ea foarte importantă.
Pentru sfaturi suplimentare, se recomandă consultarea medicului neonatolog sau a pediatrului.
Sursa: www.medlife.ro