Externe
Ucraina impune restricţii de furnizare a energiei electrice pe fondul vremii geroase şi al producţiei deficitare

Operatorul reţelei naţionale de energie electrică din Ucraina, Ukrenergo, a anunţat luni că limitează livrările de energie către industrie şi companiile ucrainene din cauza consumului crescut pe vreme geroasă şi a lipsei de generare după loviturile cu rachete ruseşti, relatează Reuters.
Restricţiile sunt în vigoare de la 6 dimineaţa la 9 seara, a declarat Ukrenergo pe Telegram.
Temperaturile în cea mai mare parte a ţării au scăzut brusc la sfârşitul săptămânii trecute la minus 8 grade Celsius.
În aceste condiţii, consumul ucrainean de energie a crescut cu 1,9%, luni, faţă de ziua lucrătoare precedentă, vineri, a arătat Ukrenergo.
Forţele ruse au bombardat în mod regulat infrastructura energetică a Ucrainei, inclusiv substaţiile şi centralele termice, pe parcursul invaziei sale de trei ani.
Sursa: www.news.ro