Vaticanul anulează angajamentele Papei Francisc prevăzute în weekend

Vaticanul anunţă marţi – în a cincea zi a spitalizării Papei – că anulează angajamentele din acest weekend lui Francisc, în vârstă de 88 de ani, care suferă de o ”infecţie polimicrobiană a căilor respiratorii” şi prezintă un ”tablou clinic complex”, sursa unei îngrijorări tot mai mari, relatează AFP.
”Din cauza stării sănătăţii Sfântului Părinte, Audienţa Jubiliară de sâmbătă, 22 fenruarie, este anualtă”, iar Francisc nu va fi în măsură să prezideze slujba de duminică, anunţă într-un comunicat Sfântul Scaun.
Vaticanul a anunţat luni că Papa argentinian – spitalizat de vineri – suferă de o ”infecţie polimcrobiană a căilor respiratorii” şi prezintă un ”tablou clinic complex”, sugerând că săitalizarea Suveranului Pontif ar urma să fie prelungită cel puţin până miercuri, ziua audienţei generale, care a fost anulată.
Vaticanul preciza luni seara că starea sănătăţii Papei este stabilă, că nu are febră şi că a lucrat luni dimineaţa.
Un nou buletin de sănătate era prevpzut marţi.
Jorge Bergoglio a şi-a menţinut un ritm încărcat la Vatican – în pofida alertelor de sănătate repetate din ultimii ani – probleme la şold, dureri de genunchi, operaţii, infecţii respiratorii -, spre marea nemulţumire a medicilor săi, care-i cer neîncetat să-şi încetinească ritmul.
Spitalizarea Papei – a patra în mai puţin de patru ani – a relansat întrebări despre sănătatea acestuia, în contextul în care intervine la începutul Anului Jubiliar al Bisericii Catolice, marcat de o lungă listă de evenimente, multe prezidate de către Francisc.
www.news.ro