Primele 50 de mari companii americane deţin 1.100 de miliarde de dolari în numerar

dolariCele mai mari 50 de companii americane deţin lichidităţi de 1.100 miliarde dolari, din care Apple, Microsoft, Google, Pfizer şi Cisco 439 miliarde dolari, în condiţiile în care sistemul fiscal din SUA şi ritmul lent al economiei globale le împiedică să cheltuiască banii câştigaţi în străinătate.În total, companiile americane dispun de fonduri în valoare de 1.730 miliarde de dolari, potrivit unei analize Moody’s citate de Financial Times.Analiza Moody’s a arătat că în ultimul an a avut loc o creştere de 4% a rezervelor de numerar ale marilor companii, excluzând sectorul financiar. Creşterea acestor rezerve scoate în evidenţă reticenţa şefilor de companii de a repatria banii din străinătate, chiar dacă se împrumută pentru a finanţa cheltuielile record pentru dividende, răscumpărări de titluri şi achiziţii.Moody’s estimează că 64% din aceste fonduri, respectiv circa 1.100 de miliarde de dolari, sunt păstrate în străinătate, în creştere de la 950 de miliarde de dolari, respectiv 57%, în urmă cu un an. „Au avut loc prea puţine progrese pentru o reformă a sistemului de impozitare a companiilor care să le încurajeze să repatrieze permanent fondurile din străinătate”, a declarat Richard Lane, analist la Moody’s.Analiştii băncii Goldman Sachs consideră că o astfel de reformă este improbabil să se întâmple în acest an sau în 2016.Costurile scăzute de împrumut au permis companiilor să nu se folosească de banii din străinătate, directorii evitând plata taxelor pe profiturile obţinute în străinătate. În schimb, Oracle, AT&T, AbbVie şi Microsoft au efectuat emisiuni de obligaţiuni de ordinul miliardelor de dolari.Situaţia s-ar putea schimba dacă va avea loc o creştere a costurilor împrumuturilor. Investitorii agresivi în acţiuni continuă să preseze companiile să returneze bani deţinătorilor de titluri, sub forma răscumpărărilor de titluri şi dividende. În acest scop, companii membre ale indicelui S&P 500 urmează să cheltuiască în acest an 1.000 de miliarde de dolari.Interesul şefilor de companii pentru investiţii în afaceri cu ritm rapid de dezvoltare a declanşat un val de fuziuni şi achiziţii, tranzacţiile anunţate crescând în acest an cu 26%, la 1.400 miliarde de dolari, potrivit companiei de analiză a pieţei Dealogic.Investiţiile au crescut la rândul lor anul trecut, cu aproape 8%, la 937 miliarde de dolari, în cazul companiilor din afara sectorului financiar analizate de Moody’s. Totuşi, analiştii consideră că această creştere va fi inversată, întrucât companiile din sectorul energiei vor reduce investiţiile din cauza scăderii preţurilor petrolului.