Externe

 Israelul condamnă ‘minciunile nefondate’ ale Amnesty International

Ministerul de Externe israelian a respins marți ”minciunile nefondate” ale Amnesty International, care a acuzat în aceeași zi Israelul de comiterea ”unui genocid în direct” în cadrul războiului din Fâșia Gaza, transmite AFRP.

”Organizația radicală anti-israeliană Amnesty International a ales, încă o dată, să publice minciuni nefondate contra Israelului”, a reacționat Oren Marmorstein, purtător de cuvânt al MAE israelian.

El a adăugat că Israelul ”luptă pentru a se apăra contra Hamas”, mișcarea islamistă palestiniană care în 7 octombrie 2023 a lansat un atac terorist de o amploare fără precedent contra sudului Israelului, declanșând războiul din Fâșia Gaza.

Potrivit lui Marmorstein, Israelul ”țintește exclusiv teroriști și niciodată civili”.

În schimb, Hamas țintește în mod deliberat israelieni și se ascunde printre civilii palestinieni, furând ajutorul umanitar destinat populației din Fâșia Gaza și cauzând suferințe atât palestinienilor, cât și israelienilor, a continuat el.

Reprezentantul diplomației israeliene a respins acuzația Amnesty International conform căreia Israelul folosește metode de ”apartheid” în Cisiordania ocupată.

‘Lumea asistă pe ecranele sale la un genocid în direct’ comis de Israel în Fâșia Gaza, a denunțat secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard, în prefața raportului anual al organizației pentru drepturile omului, publicat marți.

În secțiunea din raport dedicată regiunii Orientului Mijlociu, Amnesty își reiterează acuzațiile de ‘genocid’, formulate deja la sfârșitul anului 2024 și respinse categoric de autoritățile israeliene.

Raportul menționează, în special, ‘omucideri’, ‘atacuri grave la adresa integrității fizice sau psihice a civililor’, ‘deplasări și dispariții forțate’ și ‘impunerea deliberată a unor condiții de viață menite să aducă distrugerea fizică a acestor oameni’. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button