Sanatate

Durerea de spate la copii

Durerea de spate este durerea localizata in orice regiune a spatelui, topografic fiind clasificata in durere de spate cervicala, toracala, lombara si sacrata.

Durerea de spate lombara este cel mai frecvent intalnita la copii, fiind principalul motiv de prezentare la medic. Statistic, 20-36% dintre copiii de varsta scolara prezinta episoade de durere la nivelul coloanei lombare.

Durerile de spate la copiii mari și adolescenți, sunt adesea „dureri de spate nespecifice”.

La copiii mici, probabilitatea ca acestia sa exagereze simptomele, este foarte mica, ceea ce obliga medicul sa identifice o posibila „cauză organică” care ar putea fi sursa durerii de spate. Cu toate acestea, este important ca toți copiii cu dureri de spate sa aiba parte de o examinare atenta pentru a evita intarzierea diagnosticului unor afectiuni grave.

Cauze

Cauzele organice asociate frecvent cu dureri ale spatelui includ:

  • Hernia de disc (rara la copil).
  • Spondilolisteza si spondiloliza.
  • Artrita reumatoida juvenila.
  • Spondilita infectioasa (discita, tuberculoza vertebrala).
  • Cifoza Scheuermann si cifoscoliozele severe.
  • Osteoporoza juvenila idiopatica.
  • Tumorile vertebrale (osteomul osteoid, osteoblastomul, granulomul eozinofil, chistul osos anevrismal, sarcomul Ewing, osteosarcomul osteogenic).
  • Tumorile intramedulare (astrocitomul si ependimomul).
  • Leucemia acuta limfocitara.
  • Metastazele vertebrale de la nivelul coloanei toracale provenite frecvent de la un neuroblastom sau de la o tumora Wilms.

Cauzele nespecifice ale durerii de spate pot fi controlate prin schimbarea stilului de viata:

  • Evitarea suprasolicitarii mecanice a coloanei vertebrale prin ridicarea de greutati in mod repetat sau a unor miscari bruste ale coloanei, care pot intinde excesiv muschii si ligamentele spatelui, producand durere. Prin desfasurarea de activitati fizice exista posibilitatea sa evitam sau sa amelioram durerea de spate  prin imbunatatirea conditiei fizice (tonifierea musculaturii spatelui prin inot, echitatie, gimnastica medicala).
  • Evitarea pozitiilor incorecte la masa de scris: statul prelungit pe scaun la masa de scris pentru perioade lungi de timp duce la dureri de spate prin cresterea stresului si presiunii la nivelul muschilor spatelui, discurilor vertebrale, umerilor si bratelor si prin solicitarea ligamentelor vertebrale, ducand in timp la deteriorarea structurilor coloanei vertebrale si la agravarea durerii de spate. Pentru a combate aceste consecinte ale statului prelungit pe scaun, foarte utila este folosirea unui scaun ergonomic de birou care ajuta la mentinerea unei posturi corecte prin adoptarea unor pozitii adecvate la masa de scris si mentinerea unui spate sanatos si puternic prin invatarea si practicarea unei mecanici corecte ale corpului.
  • Evitarea pozitiilor vicioase in momentuil folosirii tabletelor sau a telefoanelor mobile.
  • De asemenea, o saltea nepotrivita pe care pacientul doarme noaptea, poate fi o cauza frecventa a durerilor de spate.

Factori de risc

De cele mai multe ori, durerea de spate la copii nu este cauzată de afecțiuni grave, ci de factori externi care pot fi corectați.

Postura incorectă

Unul dintre cei mai comuni factori de risc este postura greșită, mai ales în timpul activităților zilnice, cum ar fi:

  • Statul prelungit pe scaun – copiii petrec multe ore la școală sau acasă, în fața calculatorului, având o poziție incorectă a spatelui. Îndoirea exagerată a coloanei sau lipsa sprijinului adecvat pot duce la dureri.
  • Utilizarea dispozitivelor electronice – „Text neck” (gâtul aplecat în față) este o problemă tot mai frecventă, cauzată de folosirea excesivă a telefoanelor și tabletelor, ceea ce pune presiune pe coloana cervicală și poate genera dureri.

Greutatea excesivă a ghiozdanului

Ghiozdanele grele reprezintă o cauză majoră a durerii de spate la copii. Factorii care contribuie la acest risc includ:

  • Greutatea ghiozdanului depășește 10-15% din greutatea copilului, ceea ce duce la o distribuție inegală a presiunii asupra coloanei vertebrale.
  • Purtarea ghiozdanului pe un singur umăr, forțând copilul să adopte o postură nefirească pentru a compensa greutatea.
  • Curelele ghiozdanului sunt prea subțiri sau reglate incorect, ceea ce face ca sarcina să nu fie distribuită uniform pe spate.

Lipsa activității fizice și musculatura slabă

Un stil de viață sedentar contribuie la slăbirea mușchilor care susțin coloana vertebrală, crescând astfel riscul de dureri de spate. Copiii care nu practică activități fizice regulate pot avea:

  • Mușchi abdominali și lombari slăbiți, ceea ce duce la o postură inadecvată și la un suport redus pentru coloana vertebrală.
  • Rigiditate musculară, mai ales dacă petrec mult timp stând jos, fără mișcare sau întinderi.

Sporturile intense și suprasolicitarea fizică

Deși activitatea fizică este benefică, anumite sporturi pot suprasolicita spatele copilului, în special:

  • Gimnastica și baletul, care presupun mișcări extreme ale coloanei vertebrale.
  • Fotbalul și baschetul, unde săriturile repetate pot pune presiune pe coloana lombară.
  • Ridicarea greutăților într-un mod incorect, mai ales la copiii care merg la sala de sport fără supravegherea unui antrenor specializat.

Obezitatea și excesul de greutate

Greutatea corporală excesivă crește presiunea asupra coloanei vertebrale, afectând alinierea acesteia și cauzând dureri. Copiii supraponderali sunt mai predispuși la:

  • Probleme articulare și inflamații care agravează durerile de spate.
  • Modificarea curburii coloanei vertebrale, din cauza greutății suplimentare.

Probleme ale coloanei vertebrale

Anumite afecțiuni ale coloanei vertebrale pot fi responsabile pentru durerile de spate la copii, inclusiv:

  • Scolioza – o curbare anormală a coloanei, care poate cauza disconfort și durere în timp.
  • Lordoza sau cifoza – modificări ale poziției normale a coloanei, ce pot duce la dureri cronice.
  • Hernia de disc – deși rară la copii, poate apărea în cazul suprasolicitării repetate.

Stresul și tensiunea emoțională

Durerea de spate nu este doar fizică – stresul și anxietatea pot contribui la apariția durerii prin încordarea mușchilor spatelui. Copiii care sunt stresați la școală sau acasă pot resimți dureri musculare cronice, chiar și în absența unor probleme structurale ale coloanei.

Simptome

Durerea de spate la copii poate varia ca intensitate și localizare, de la un disconfort ușor la dureri severe care afectează activitățile zilnice. Este important ca părinții să fie atenți la simptomele pe care copilul le descrie, deoarece acestea pot indica fie o problemă minoră, fie o afecțiune care necesită intervenție medicală.

Localizarea durerii

Durerea poate apărea în diferite zone ale spatelui, fiecare având posibile cauze distincte:

  • Durere lombară (partea inferioară a spatelui) – cel mai frecvent tip de durere, adesea cauzată de ghiozdanul greu, postura incorectă sau suprasolicitarea musculară.
  • Durere toracică (mijlocul spatelui) – mai rar întâlnită, dar poate fi asociată cu scolioza sau probleme ale coloanei vertebrale.
  • Durere cervicală (la nivelul gâtului) – deseori rezultatul utilizării excesive a dispozitivelor electronice și al poziției greșite în timpul studiului sau somnului.

Tipul durerii

Durerea de spate la copii poate avea caracteristici diferite, ceea ce ajută la identificarea cauzei posibile:

  • Durere ascuțită sau junghiuri – poate indica o întindere musculară sau o problemă structurală a coloanei vertebrale.
  • Durere surdă, persistentă – poate fi cauzată de oboseala musculară, inflamații sau probleme posturale.
  • Durere care iradiază spre picioare – poate indica o problemă la nivelul nervilor spinali, cum ar fi o hernie de disc (mai rar întâlnită la copii).

Momentul apariției durerii

Este important să observăm când apare durerea, deoarece acest lucru poate oferi indicii despre cauza ei:

  • Durere care apare dimineața – poate fi cauzată de o poziție incorectă în timpul somnului sau de o saltea necorespunzătoare.
  • Durere care se agravează după activități fizice – poate fi semnul unei suprasolicitări musculare sau al unei afecțiuni precum spondiloliza (o problemă la nivelul vertebrelor).
  • Durere care persistă și în repaus – este un semnal de alarmă și necesită consult medical, deoarece poate indica o inflamație sau o afecțiune mai gravă.

Diagnosticare

Un istoric medical complet si examenul fizic pot identifica de obicei, orice afectiune grava care poate provoca durerea.

Anamneza trebuie sa stabileasca:

  • localizarea topografica a durerii de spate: cervicala, toracala, lombara sau sacrata;
  • debutul durerii (in urma cu cat timp a aparut durerea): durerile acute de spate pot sa apara brusc si sa dureze mai putin de 6 saptamani, fiind cauzate de un traumatism sau de o solicitare mecanica excesiva a coloanei vertebrale prin ridicarea de greutati sau dureri cronice de spate cu durata mai mare de 3 luni;
  • intensitatea durerii (usoara, moderata pana la severa);
  • caracterul durerii (continua sau intermitentă, localizata sau iradiata la nivelul membrelor- dureri radiculare);
  • in ce moment al zilei apar (dureri nocturne sau diurne);
  • circumstantele in care durerea se agraveaza (efort fizic, mobilizarea coloanei, statul in sezut, in ortostatism) si la ce medicamente se amelioreaza;
  • daca se asociaza cu alte simptome ale unor afectiuni medicale preexistente, nonortopedice cum ar fi o infectie a tractului urinar, hidronefroza, chisturi ovariene, pneumonie cu dureri de perete toracic sau boli inflamatorii intestinale.

Durerea ușoara de scurtă durata după o activitate sportiva se datoreaza, de obicei, tensiunii musculare.

Durerea acuta,  care debuteaza brusc în decurs de 24 de ore de la producerea traumei este frecvent intalnita in fracturile apofizare vertebrale, entorse ale coloanei si hernii de disc.

Durerea insidioasa cu debut lent este mai caracteristica cifozei Scheuermann, tumorilor benigne și maligne.

Durerile de spate localizate pot fi cauzate de spondiloliza sau tumori.

Durerea care iradiază catre fese sau membrul inferior poate indica o hernie de disc lombara, fractura de apofiza vertebrala, abces epidural sau tumoră intraspinala.

Durerea de spate difuza sau generalizata, care se resimte într-o zonă anatomică destul de larga este caracteristica pt procesele inflamatorii și sindroamele de solicitare excesiva ale coloanei vertebrale.

Durerea recurenta asociata cu activitati specifice este mai probabil cauzata de afectiuni precum spondiloliza, spondilolisteza, cifoza Scheuermann sau  hernia de disc.

Durerea persistenta, neincetata si durerea nocturna sunt asociate mai des cu tumori și infecții. Durerile de spate cauzate de tumorile maligne ale coloanei vertebrale sunt persistente, progresive, se intensifica in timp și nu variază în funcție de activitate. Durerea nocturnă a fost legata de tumori, în special la copiii mici. Durerile de spate cauzate de un osteom osteoid sunt adesea ameliorate de medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene (AINS).

Daca un pacient prezinta simptome constitutionale coexistente, cum ar fi febra, frisoane, stare generala alterata, anorexie sau scadere în greutate, durerea de spate poate fi un semn de malignitate sistemica (leucemie) sau o infecție. Infecțiile bacteriene sau virale in antecedente pot provoca discită și durere.

Afectiunile legate de varsta

Deși nici o tulburare nu este specifica pentru o anumită grupă de varsta, vârsta pacientului poate ajuta clinicianul sa facă diagnosticul diferential. Durerile de spate la copiii cu vârsta sub 4 ani sunt cel mai probabil din cauza unei infectii sau a unei tumori, care ar trebui diagnosticata si tratata cu promptitudine.

Spondilita infectioasa este mai frecventa la copiii cu varsta mai mică de 10 ani, iar tumorile observate în aceasta grupă de varsta includ granulomul eozinofil, leucemia, neuroblastomul și astrocitomul.

Tumorile care apar la copiii mari includ osteoblastomul, osteosarcomul și limfomul.

Tumorile precum osteomul osteoid și chisturile osoase anevrismale nu sunt specifice niciunei grupe de vârstă.

Cifoza Scheuermann este cea mai frecventa caua a durerii de spate toracice la adolescentii de sex masculin.

Diagnosticul imagistic

Radiografiile standard ar trebui recomandate pentru toți copiii cu vârsta pana in 4 ani  care prezinta dureri de spate și la copiii mai mari când durerea persista 2 luni sau mai mult, când durerea este suficient de severa pentru a trezi copilul din somn si când copilul prezinta simptome clinice generale. Daca radiografia este neconcludenta, la acesti copii se indica investigatii imagstice  suplimentare. La copiii mai mari cu dureri  de spate intermitente,  legate de o activitate fizica de scurtă durata, ale caror radiografii sunt normale și ale caror examinări neurologice sunt negative, nu sunt necesare investigatii imagistice suplimentare, dar  evolutia acestora trebuie urmarita cel puțin o luna.

Imagistica avansata a fost rezervata pacienților cu radiografii anormale sau neconcludente, care prezinta dureri constante, dureri nocturne, dureri radiculare si la care examenul neurologic a fost anormal.

Tomografia computerizata (CT) ofera cele mai bune imagini ale anatomiei osoase ale zonelor afectate, fiind utila in  diagnosticarea spondilolizei și ale fracturilor de stres de la nivelul coloanei lombare.

Rezonanța magnetică (RMN) este utilizată la pacienții cu examen neurologic anormal, oferind imagini clare ale tumorilor coloanei vertebrale, herniei de disc, siringomieliei si discitei.

Scintigrafia osoasa este utila in localizarea proceselor patologice care afectează vertebrele, cum ar fi infecția, fracturile de stres, tumorile benigne și maligne.

Testele de laborator (HLG, frotiul de sange periferic, CRP, VSH) sunt recomandate la toți copiii mici cu dureri de spate, la copiii cu dureri nocturne și la cei cu simptome generale asociate.

Pt a exclude o boala reumatologică se efectueaza Ag HLA-B27, factorul reumatoid si anticorpii antinucleari la care se asociaza istoricul familial de spondilita anchilopoetica.

Examenul sumar de urina si ecografia pelvina pot exclude afectiuni care pot cauza dureri de spate (infectia urinara, litiaza renala, hidronefroza, chisturile ovariene). Durerea viscerala nu este influentata de miscare, ea fiind continua si intensificandu-se in cursul noptii.

Radiografia toracica poate identifica afectiuni pulmonare (pneumonii) care pot fi cauza durerilor de spate toracice.

Tratament

Tratamentul pentru durerile de spate depinde, in general, daca durerea este acuta sau cronica. Interventia chirurgicala este recomandata numai daca exista cauze organice ale durerii de spate, respectiv leziuni nervoase sau modificari de structura osoasa ale vertebrelor.

Remedii pentru calmarea durerilor de spate usoare sau de scurta durata

Durerea musculară este o cauză relativ frecventă a durerii de spate la adolescentul sportiv. Tratamentul include intreruperea activității fizice, initial aplicarea de gheață și ulterior de căldură locala și medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (nurofen sau naproxen), care reduc inflamatia, permitand o mai buna mobilitate a coloanei vertebrale.

Antiinflamatoarele nesteroidiene, analgezicele eliberate cu prescripție medicală si medicamentele miorelaxante, decontracturante musculare contribuie la controlul durerii.

Gelurile sau sprayurile aplicate topic care creeaza local senzatia de caldura sau rece, pot deasemenea ameliora durerea.

Durerile musculare se amelioreaza de obicei rapid, în câteva săptămâni. Dacă durerea persistă, se va efectua radiografie pentru a exclude alte cauze potențiale, cum ar fi spondiloliza si spondilolisteza.

Tratamentul durerilor de spate specifice

  • In spondiloliza acută (fractura de pars interarticularis), tratamentul ortotic cu o orteză toracolombosacrală poate atenua simptomele și poate ajuta la vindecarea fracturii. Intervenția chirurgicală este indicată doar dacă durerea persistă si nu se amelioreaza dupa tratamentul conservator.
  • In spondilolisteza, in functie de gradul de alunecare al vertebrei L5 in raport cu vertebra S1 se indica tratamentul ortotic sau tratamentul chirurgical.
  • In hernia de disc, majoritatea pacienților pot fi tratați inițial conservator cu restricționarea activitatilor fizice, administrarea orala de medicamente antiinflamatoare si corticosteroizi, precum si kinetoterapie. Tratamentul conservator prelungit al herniei de disc poate fi asociat cu dureri persistente, iar dacă adolescentul sau copilul  nu răspunde la aceasta abordare terapeutică, ameliorarea durerii poate fi realizată doar prin indepartarea chirurgicala a discului (discectomie).
  • Durerile de spate din cifoza Scheuermann sunt de obicei localizate la nivelul apexului cifozei si sunt de obicei, agravate de activitatea fizică, statul prelungit in picioare sau in sezut. Adesea, durerea nu este severa si nu se asociaza cu semne neurologice.

Majoritatea pacienților sunt tratați prin gimnastica medicala  cu exerciții de extensie ale coloanei pt tonifierea muschilor extensori ai spatelui la care se asociaza corectarea deformarii coloanei cu un corset. Deformarile cifotice severe mai mari de 70º, insotite de durere persistenta reprezinta indicatie pt tratamentul chirurgical.

Tratamentul durerilor de spate nespecifice

Pacienții și părinții lor pot fi foarte dezamagiti, atunci când nu se poate identifica o cauză organică a durerilor de spate. Intr-un studiu recent s-a raportat ca 78% dintre pacienții evaluați pentru dureri de spate nu au avut un diagnostic cert.

Unele studii au constatat că durerile de spate la copiii scolari pot fi cauzate de purtarea ghiozdanului sau rucsacului care poate suprasolicita coloana prin incarcare mecanica excesiva.

Alți factori care au fost sugerați includ prezenta unui istoric familial de dureri de spate, sedentarismul și factorii psihologici. Din fericire, majoritatea durerilor de spate nespecifice pot fi tratate prin gimnastica medicala, kinetoterapie si exercitii fizice supravegheate la domiciliu.

Kinetoterapia reprezinta o alternativa pentru eliminarea durerilor de spate.  Scopul kinetoterapiei este de a restabili mobilitatea coloanei fara durere si de a mentine aceasta imbunatatire pe termen lung. Kinetoterapeutii folosesc o serie de modalitati pentru a atinge aceste obiective, cum ar fi tratamente de tip masaj, exercitii fizice sau proceduri electrice.

Masajul poate contribui la relaxarea musculaturii spatelui si la ameliorarea durerii.

Terapia cu apa efectuata intr-o piscina si inotul reprezinta o modalitate usoara de a atenua durerea din spate.

Activitatea fizica este fundamentul tratamentului durerii cronice de spate si poate include:

  • Corectarea posturii.
  • Exercitii pt tonifierea musculaturii spatelui si flexibilizarea coloanei vertebrale.

Durerile de spate psihosomatice sunt observate mai des la adolescenți si copiii mari. Un istoric detaliat poate dezvălui conflicte in mediul familial sau scolar, precum si existenta  altor membri din familie care acuza dureri de spate. Tratamentul cu succes al durerii psihosomatice de spate necesită de obicei, o abordare multidisciplinară, cu tratament și consiliere oferite de o echipă de medici, psihologi și kinetoterapeuti.

Prezentarea la medic intr-un timp cat mai scurt de la debutul semnelor timpurii ale oricarei afectiuni ale coloanei vertebrale, poate creste sansele de vindecare si recuperare.

Sursa: www.medlife.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button