Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,1% faţă de martie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,65%, în uşoară scădere, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit luna trecută cu 0,33%, iar serviciile cu 0,07%, în timp ce mărfurile nealimentare au avut preţuri apropiate faţă de martie.„Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,1%, în luna aprilie comparativ cu luna martie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea a fost de 0,2%”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).Cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 5,25%, urmate de categoria „alte legume şi conserve de legume” – 3,57%, fructe şi conserve din fructe – 3,27% şi legume şi conserve de legume – 2,08%. Scăderi mai semnificative ale preţurilor s-au consemnat la ouă, cu 6,85%, şi la „fasole boabe şi alte leguminoase”, cu 2,6%.În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit ţigările (cu 0,83%), iar la servicii – transportul urban (1,44%).Comparativ cu aprilie 2014, preţurile măsurate prin IPC au urcat cu 0,7%, iar prin IAPC cu 0,6%.Alimentele s-au scumpit cu 0,32%, mărfurile nealimentare cu 0,49%, iar tarifele serviciilor cu 1,67%.Faţă de decembrie anul trecut, preţurile de consum au avansat cu 1,3%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 1,72%, a mărfurilor nealimentare cu 1,23% şi a serviciilor cu 0,64%. Cea mai mare creştere per total a fost raportată la energia electrică (5,01%).”Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2014 – aprilie 2015) faţă de precedentele 12 luni (mai 2013 – aprilie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,9%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 1,1%”, se mai spune în comunicat.Banca Naţională a României estimează pentru finele acestui an o rată anuală a inflaţiei de 0,2%, în coborâre de la prognoza de 2,1%, ca urmare a reducerii TVA la 9% de la 1 iunie, în lunile de vară şi toamnă scăzând spre minus 1%, iar pentru decembrie 2016 proiecţia a fost revizuită de la 2,4% la 1,9%.Proiecţiile au fost modificate pentru finalul acestui an cu 1,9 puncte procentuale faţă de estimarea din februarie şi cu 0,5 puncte pentru finalul anului viitor. Acestea nu includ eventuala reducere a cotei generale TVA de la începutul anului viitor de la 24% la 20%, întrucât decizia nu a fost încă adoptată.”Decizia de reducere a cotei TVA pentru alimente de la 1 iunie a influenţat anticipaţiile inflaţioniste pe termen scurt, de un an, când rata anuală a inflaţiei va fi în jur de 0%, uneori sub 0%. Rata anticipată pentru peste doi ani se consolidează undeva înspre 2%, care este în intervalul nostru ţintit. Se pare că se va consolida la niveluri reduse, nu spre zero, ci spre 2%, un lucru legat şi de ţintă europeană, care este de 2%, ceea ce este un lucru bun”, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a raportului asupra inflaţiei.El a arătat că în lunile de vară şi primele luni de toamnă, rata anuală a inflaţiei va coborî chiar spre minus 1%, urmând ca apoi să crească în ultimul trimestru şi să ajungă la finalul anului la 0,2%.