Educatie

TUIASI Jobs – Drive-Thru: primul pas spre carieră, direct din campus

 

Viitorul începe aici: TUIASI Jobs – Drive-Thru aduce în campus companii importante din domenii cheie, oferind studenților șansa de a discuta direct cu angajatorii și de a-și construi cariera încă din timpul facultății.

Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași, organizează în perioada 21–22 mai 2025, în cadrul Zilele Campusului „Tudor Vladimirescu”, un eveniment dedicat conectării studenților cu piața muncii: TUIASI Jobs – Drive-Thru. Spațiul ales pentru desfășurarea târgului de job-uri este unul familiar și accesibil – Campusul „Tudor Vladimirescu”, pe Aleea G. Alexa, unde vor fi amenajate standuri ale angajatorilor, într-un format modern, prietenos și interactiv.

Pe parcursul celor două zile, studenții vor putea discuta direct cu reprezentanții unor companii de top și vor avea ocazia să afle mai multe despre ofertele de angajare, internship sau practică profesională, dar și despre așteptările reale ale angajatorilor.

Programul evenimentului este următorul: miercuri, 21 mai 2025, în intervalul orar 10:00 – 18:00 și joi, 22 mai 2025, în intervalul orar 10:00 – 16:00.

„O legătură autentică între mediul educațional și piața reală reprezintă, cel puțin în opinia noastră, un pas important în crearea premiselor corecte pentru viitor. TUIASI Jobs – Drive- Thru este un eveniment menit să creeze acest dialog autentic între studenți și angajatori, într-un cadru deschis, relaxat și prietenos. Politehnica ieșeană se remarcă printr-o tradiție solidă în pregătirea specialiștilor, iar prin această inițiativă ne propunem să întărim colaborarea dintre mediul academic și cel economic”

subliniază Șef lucr. dr. ing. Sebastian George Maxineasa, consilier orientare în carieră la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Companiile prezente și diversitatea domeniilor acoperite

La această ediție a evenimentului TUIASI Jobs – Drive-Thru vor fi prezente companii de renume din domenii tehnice diverse, interesate să recruteze viitori specialiști, să ofere oportunități de internship și să inițieze parteneriate de practică profesională. Între acestea se numără: OMCO Romania, Daroconstruct, Katar Conneg, Amazon, Conest, Electrocons Group Proiect Int’l, MCM Construct, Misavan, Popp & Asociații, PHINIA, HS BACO PANELS SRL.

Reprezentanții companiilor participante vor oferi studenților TUIASI informații relevante despre procesele de recrutare, mediul de lucru, oportunitățile de dezvoltare profesională și nevoile reale ale pieței. Diversitatea domeniilor acoperite, de la proiectare structurală, construcții, curățenie profesională, soluții industriale și comerț electronic, evidențiază caracterul multidisciplinar al târgului și interesul mediului economic pentru potențialul specialiștilor formați la TUIASI.

Conectarea cu piața muncii – un pas esențial pentru studenți

Organizarea de evenimente care facilitează întâlnirea directă dintre studenți și mediul profesional este esențială pentru dezvoltarea unei cariere solide. Participarea la TUIASI Jobs – Drive-Thru le oferă studenților șansa de a interacționa informal, dar aplicat, cu angajatorii, de a înțelege mai bine dinamica și cerințele pieței muncii și de a-și evalua propriile competențe în raport cu așteptările din industrie.

În același timp, companiile au oportunitatea de a identifica resurse umane valoroase și de a consolida legătura cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, contribuind activ la pregătirea viitorilor ingineri. Acest dialog direct, realizat într-un cadru accesibil și deschis, este un demers esențial pentru construirea unui traseu profesional ancorat în realitatea economică actuală.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button