Basarabia

Noi facilități pentru persoanele cu dizabilități. Cei care au importat mijloace de transport vor beneficia de o anulare a datoriilor vamale

Persoanele cu dizabilități locomotorii care au importat mijloace de transport vor beneficia de o anulare a datoriilor vamale și a penalităților aferente. Parlamentul a votat astăzi, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede această măsură, comunică MOLDPRES.

Inițiativa aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) și urmărește să corecteze un vid legislativ care, până acum, nu permitea iertarea datoriilor acumulate în mod neintenționat, în lipsa unui cadru legal clar.

Proiectul de lege vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități locomotorii care au importat autovehicule fără a avea intenții frauduloase, dar care s-au trezit ulterior cu obligații vamale și penalități considerabile.

Totodată, legea aduce modificări și în domeniul asigurărilor medicale. Astfel, persoanele fizice care au achitat prima de asigurare medicală în sumă fixă, dar ulterior s-au angajat, vor putea solicita restituirea sumei plătite. Scopul este evitarea dublei impuneri și asigurarea unui sistem fiscal echitabil.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button