Externe

Hamas spune că Netanyahu cere condiții imposibile pentru a submina un acord privitor la încetarea focului și ostatici

 

Un oficial de rang înalt al Hamas, Mahmud Mardawi, l-a acuzat duminică pe prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, că a creat ‘condiții imposibile’ pentru a evita orice acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, informează EFE.

Pe canalul său de Telegram, Mardawi a scris că prim-ministrul israelian insistă să elibereze doar zece ostatici în loc să-i elibereze pe toți cei 50, vii și morți, într-o singură tranșă.

‘De luni de zile, Netanyahu manipulează familiile prizonierilor israelieni și le subestimează sentimentele. Insistă să selecteze doar zece nume, ignorând restul, care ar putea fi eliberați printr-un acord cuprinzător și unic’, a denunțat Mardawi.

Premierul israelian ‘stabilește condiții imposibile ce garantează eșecul oricărui acord. Refuză să respecte ceea ce s-a convenit anterior. Pe scurt: Netanyahu nu vrea un acord’, a adăugat oficialul Hamas.

Această luare de poziție survine după ce, în urmă cu doar două zile, președintele american Donald Trump a spus că în următoarea săptămână va fi posibil să se obțină un armistițiu în Fâșia Gaza.

‘Am discutat de curând cu câteva din persoanele implicate. Situația din Gaza este teribilă. Credem că în săptămâna următoare vom reuși să obținem un armistițiu’, a spus Trump la un eveniment destinat să celebreze semnarea, la Washington, a acordului de pace între Rwanda și Republica Democrată Congo.

Liderul republican a apreciat că un armistițiu este ‘aproape’, ceea ce oficiali israelieni sub protecția anonimatului au negat la scurt timp, conform unor publicații israeliene, precum Times of Israel. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button