APIA a plătit aproape 2,5 milioane de lei ca ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), în valoare de aproape 2,5 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis joi AGERPRES, solicitările au provenit prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie a acestui an.
Suma plătită, în cuantum de 2.484.480,12 lei, se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES