Spasmul hohotului de plâns (SHP), cunoscut și sub denumirea de sindromul hohotului de plâns, este o tulburare paroxistică benignă, non epilectică, fiind un fenomen comun la sugar și la copilul mic, care dispare treptat după 2 ani, spre 5-6 ani. Cei mai mulți copii au primul episod după vârsta de 6 luni, însă uneori debutul poate fi chiar și în primele săptămâni de viață.
Există 2 forme majore ale spasmului hohotului de plâns, SHP cianotic (cel mai frecvent întâlnit) și SHP palid, cu mecanisme de producere diferite.
- Forma cianotică a SHP apare la stimuli emoționali negativi, cel mai frecvent frică, contrariere, supărare, frustrare, și se manifestă prin plâns în hohote urmat de oprirea toracelui în expir. De cele mai multe ori, factorul declanșator este același și apare mai frecvent în prezența aceluiași membru al familiei. Se poate produce de mai multe ori pe zi.
- Forma palidă a SHP apare atunci când copilul se lovește la extremitatea cefalică, apoi își pierde imediat conștiența, această formă fiind considerată o sincopă hipoxică reflexă precipitată de stimuli dureroși sau de emoții.
Factori de risc
Anumiți factori sunt asociați cu un risc mai ridicat de spasm al hohotului de plâns la bebeluși și copii. Acești factori includ:
- anumite sindroame genetice (ex: sindromul Riley-Day, sindromul Rett);
- anemia feriprivă;
- istoricul familial (în special dacă părinții au avut și ei astfel de episoade când erau mici).
De asemenea, studiile arată o legătură între spasmul hohotului de plâns și anumiți factori emoționali sau de comportament:
- nivelurile ridicate de stres la mamă, inclusiv în timpul sarcinii;
- tendințele depresive materne;
- stilul parental excesiv de protector;
- toleranța scăzută la frustrare a copilului.
Simptomele spasmului hohotului de plâns
Spasmul hohotului de plâns se manifestă prin plâns, cu oprire bruscă a respirației, frecvent în cursul expirului, rezultând cianoza perioronazală. Uneori, poate culmina cu pierderea stării de conștiență și a tonusului postural. Frecvența episoadelor variază de la câteva episoade pe zi, zilnic, la câteva episoade pe an.
Spasmul hohotului de plâns nu apare în somn.
Manifestările clinice specifice pot varia în funcție de forma clinică a SHP.
Forme clinice
SHP este clasificat în funcție de culoarea tegumentelor în timpul atacurilor.
SHP cianotic
SHP cianotic este produs în general de frică, durere, contrariere, frustrare, surpriză. Copilul începe să plângă viguros timp de câteva secunde (mai puțin de 15), urmează apoi câteva secuse din ce în ce mai scurte care antrenează respirații din ce în ce mai superficiale ce duc la fixarea toracelui în expir.
Apare cianoza perioronazală și episodul se termină, în general, fără alte manifestări clinice. Uneori, unele episoade se asociază cu pierderea conştienţei si a tonusului postural și rar, înainte ca respirația normală să se reia, pot fi urmate de o contractură ușoară și postură în opistotonus.
În general, episodul durează până într-un minut și este urmat de respirații sacadate, apoi respirație normală. Dacă perioada în care copilul rămâne fără aer este prelungită, hipotonia poate fi complicată cu o contractură musculară asociată cu hiperextensia capului și a trunchiului, sau chiar cu o convulsie cu tremor și contractură generalizată, uneori urmată de o stare confuzională sau somnolentă.
SHP cianotic este mult mai frecvent decât SHP palid: 2/3 din cazuri.
SHP palid
SHP palid (crize reflexe anoxice, SHP alb), ca și cealaltă formă, este precipitat de situații cum sunt căderea, lovirea, frica. Există și cazuri în care SHP palid alternează cu SHP cianotic la același copil (aproximativ 19% din cazuri).
Vârsta de apariție este între 3-14 ani (cu media la 4 ani). Copilul plânge scurt sau chiar plânsul poate să lipsească („dă să plângă”). El devine palid, transpirat, pierde starea de conştienţă, cade, pot apărea secuse oculare sau ale membrelor, hipertonie.
Poate să apară și o cianoză mai puțin accentuată decât în forma anterior descrisă. Revenirea este rapidă. Există cazuri ce se asociază cu o perioadă de asistolie. Episoadele de SHP palid pot fi confundate cu crizele epileptice, diagnosticul diferențial bazându-se pe existența factorilor favorizanți ai spasmului hohotului de plâns.
De asemenea, reproducerea SHP forma palidă după compresia globilor oculari ajută la diagnosticarea corectă. În timp, poate evolua spre sincope vagale. Poate exista o predispoziție genetică, în familia copilului existând frecvent tendința la sincope.
Diagnosticarea spasmului hohotului de plâns
Nu există niciun test diagnostic care să confirme diagnosticul de spasm al hohotului de plâns, acesta fiind facilitat de o anamneză corect efectuată de către medicul neurolog pediatru. Dezvoltarea psihomotorie a copiilor este normală.
Dacă episoadele sunt prelungite sau frecvente, precipitate de tresăriri sau stimuli netraumatici, sau dacă în familie există istoric de sincopă sau moarte subită, o evaluare cardiologică amănunțită este indicată, în special pentru a exclude sindromul de QT prelungit.
Deoarece există cazuri de spasm al hohotului de plâns asociate cu anemie feriprivă, efectuarea hemoleucogramei complete, a sideremiei și a feritinei este indicată.
Tratamentul spasmului hohotului de plâns
Prognosticul pacienților cu spasm al hohotului de plâns este foarte bun, acesta dispărând treptat spre vârsta de 5-6 ani. Nu există tratament specific, explicându-se părinților caracterul benign al manifestărilor, aceștia fiind învățați să poziționeze copilul într-o parte (decubit lateral) sau chiar capul copilului în poziție declivă pentru a crește perfuzia cerebrală.
Deoarece cel mai mare risc în timpul manifestărilor este cel de rănire, se recomandă părinților să se asigure că locul în care sunt copiii este unul sigur. Pentru pacienții cu anemie feriprivă, suplimentarea de fier poate duce la scăderea intensității si frecvenței episoadelor.
Rar, în cazurile cu atacuri foarte frecvente, asociate cu bradicardie severă, prelungită sau asistolie, atropina sau pacemakerele cardiace au redus frecvența episoadelor.
Puteți afla mai multe recomandări privind gestionarea spasmului de la medicii buni de la MedLife după o consultație de specialitate.
Prevenția spasmului hohotului de plâns
Se încearcă evitarea pe cât posibil a factorilor declanșatori (stimuli emoționali negativi, căderea, lovirea) sau ignorarea acceselor, lucru ce poate fi dificil de realizat. Deoarece atacurile sunt declanșate, în general, de conflicte între părinți și copii, se indică sfaturi familiale și liniștirea părinților. Ca prognostic al acestor manifestări, li se explică părinților că, în afară de posibilitatea de apariție a sincopelor în perioada de adolescență, uneori se mai pot asocia tulburări de comportament și crize de mânie sau tulburare conversivă. Incidența crizelor de epilepsie nu este mai mare decât cea din populația generală.
Întrebări frecvente
Este periculos spasmul hohotului de plâns?
Deși poate fi foarte alarmant, spasmul hohotului de plâns nu este periculos și nu cauzează leziuni cerebrale sau alte complicații pe termen lung. Copilul își revine de la sine în câteva secunde sau un minut. Este important să rețineți că nu este o metodă de manipulare din partea copilului.
Poate fi confundat spasmul hohotului de plâns cu epilepsia?
Da, mai ales forma palidă. Consultul neurologic este esențial pentru stabilirea unui diagnostic corect.
Când ar trebui să consult un doctor specialist în spasmul hohotului de plâns?
Se recomandă consultul de specialitate dacă este primul episod de acest tip, dacă episoadele de SHP sunt frecvente sau prelungite, apar fără un factor declanșator clar ori se observă și alte simptome neobișnuite.
Ce trebuie să faci când un copil are un spasm al hohotului de plâns?
În timpul unui episod de SHP este foarte important să vă păstrați calmul. Asigurați siguranța copilului prin poziționarea sa într-un spațiu ferit de pericole, pe o parte, dar nu-l ridicați în brațe, deoarece acest lucru poate prelungi episodul. Nu este necesară respirația gură la gură sau resuscitarea cardio-pulmonară. Aplicarea unei comprese reci pe frunte poate contribui la scurtarea episodului.
După, evitați acordarea unei atenții excesive imediate, pentru a nu consolida comportamentele care au precedat spasmul.
Sursa: www.medlife.ro
