Încep să cred în cel care fuge
cu părul tuns
(să nu-i intre în ochi)
cu tălpile ferecate de sârma ghimpată
cu brațele ridicate pe marginea zidului
Încep să cred
că inima
de mult nu mai este a mea
decât dacă
cel care s-a topit în cuptoare
îmi dă voie să o culc
în pieptul meu
să o scot la plimbare
prin nopțile rămase afară
sub luminile Menorei
Încep să cred că eu totuși exist
că eu totuși respir liber
din libertatea celui ucis
Încep să cred
pentru a fi la rândul meu crezut
că tu ai fost coșmarul acelor dimineți din care
nu te-ai mai trezit!
