Cultura

Ateneul ieșean invitat de onoare la Festivalului Internațional de Teatru de la Fălticeni

 

 

Luni, 25 august 2025, Ateneul Național din Iași va marca deschiderea celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, eveniment de referință organizat anual la Fălticeni.

Festivalul se desfășoară în perioada 25–31 august 2025, la Centrul Cultural care poartă numele celebrului actor Grigore Vasiliu Birlic, o personalitate emblematică pentru cultura românească.

Actorii ieșeni vor urca pe scenă cu două producții teatrale de succes: îndrăgita poveste Capra cu trei iezi, adresată publicului tânăr, și drama clasică Steaua fără nume, destinată spectatorilor adulți. Ambele reprezentații vor avea loc la sediul Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni.

„Este o reală bucurie să facem parte din această tradiție culturală remarcabilă. Acceptăm cu entuziasm invitația de a reveni, an de an, la Fălticeni, din dorința sinceră de a rămâne aproape de un public cald, implicat și primitor. Prin prezența noastră constantă, Ateneul Național din Iași își reafirmă misiunea de a susține teatrul de calitate și de a cultiva legături culturale durabile în întreaga țară”, a declarat managerul interimar al Ateneului Național din Iași.

Related Articles

Back to top button