Fiecare are o țară în minte
în care dorește să fie
(cum ar fi în visare)
El însuși Dumnezeu.
O astfel de vrere
nu poate fi adevărată
pentru că niciodată
țara mea, gândită de mine
nu ar putea să fie și țara ta
pentru că niciodată eu
nu aș putea să fiu tu
iar tu și cu mine
nu am putea fi unul singur
chiar dacă acest „noi”
ne cuprinde
Să încercăm și altceva:
Fiecare are o țară în suflet
în care dorește să fie
cum ar fi o țară a îmbrățișărilor
a iubirilor dezlănțuite
sub formă de fenomene naturale:
aurora boreală
eclipsa, ziua și noaptea
mareea, fluxul și refluxul
sau
cum ar fi bucuria și durerea
suferința provocată de durerea altora
o astfel de țară reală
care există și azi
este țara tuturor celor
care simt nevoia să nu fie singuri
să aibă un umăr
pe care să-și sprijine visul
acela în care se face că
în mintea lui există o țară a sa
numai a sa
în care el este Dumnezeu
el naște și el omoară
tot ce poate fi născut
tot ce poate fi omorât
și atunci
umărul pe care se sprijină
să-l trezească la realitate
să-i dea de înțeles că munții
nu pot exista în afara văilor lor
așa cum nici viața nu poate exista
în afara morții
această țară a tuturor celor care se nasc
nu pentru a muri
ci pentru a-și visa moartea.
