FeaturedFluxNational

Sorin Grindeanu: Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că românii vor avea în continuare acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici, după ce coaliția de guvernare a decis menținerea plafonării adaosului comercial pentru acestea.

‘Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici! Coaliția a decis astăzi menținerea plafonării adaosului comercial pentru aceste alimente. Mă bucur că argumentele specialiștilor PSD au fost ascultate și înțelese de partenerii de guvernare. Urmează ca transpunerea deciziei coaliției să fie făcută rapid de Guvern, astfel încât termenul de 1 octombrie – la care expira măsura – să fie prelungit’, a scris Grindeanu, pe Facebook.
El a adăugat că aceasta este o decizie ‘corectă’, pe care PSD a susținut-o, având în vedere că plafonarea a contribuit la menținerea unor prețuri mai mici la alimente și a protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii.

‘Mă întreb dacă cei care au adus public, chiar și astăzi, argumente împotriva acestei măsuri dorm bine când știu clar ce impact negativ ar aduce stoparea ei. De aceea, le reamintesc: în condițiile creșterii explozive a prețurilor, eliminarea plafonării la alimentele de bază ar reprezenta o lovitură grea pentru puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și ar arunca peste un milion de români în risc de sărăcie și excluziune socială în 2026’, a transmis liderul PSD. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button