FeaturedFluxLocal

Autobuz electric Mercedes de ultimă generație, prezentat la Iași

🔝 Daimler Truck & Bus România a adus la Iași, în cadrul unui roadshow național, noul autobuz urban Mercedes-Benz eCitaro Fuel Cell, primul model cu tehnologie pe bază de hidrogen și baterii litiu-ion de ultimă generație, conceput pentru un transport public cu emisii zero și autonomie extinsă. Primarul Mihai Chirica a participat la prezentarea realizată de reprezentanții companiei, alături de reprezentanții Companiei de Transport Public Iași, precum și ai companiilor de profil din Suceava, Botoșani, Bacău și Vaslui.
🔋 Spre deosebire de actualele autobuze electrice, modelul Mercedes-Benz eCitaro Fuel Cell oferă o autonomie net superioară, de până la 600 de kilometri în versiunea solo și aproximativ 500 de kilometri în cea articulată, fără necesitatea încărcării intermediare. Această performanță este posibilă datorită combinației între bateriile litiu-ion de ultimă generație și pila de combustie pe bază de hidrogen.
🚏 Capacitatea de transport este de până la 88 de pasageri în varianta solo și de 128 în cea articulată și este echipat cu sisteme de siguranță de ultimă generație.
🟢 Tehnologia curată, cu emisii reduse inclusiv în procesul de producție și în cel de alimentare, precum și autonomia extinsă fac din astfel de autobuze o soluție optimă și de viitor pentru orașele care vor transport public curat, sigur și eficient. Iașul face parte din rețeaua europeană M100 a orașelor care tind spre neutralitatea climatică și cred că este de datoria autorităților naționale și europene să inițieze politici publice care să sprijine dezvoltarea și adoptarea unor astfel de tehnologii.
🔝 În ceea ce ne privește, Primăria Municipiului a susținut în ultimii ani un program ambițios de modernizare a transportului public, cel mai amplu din istoria orașului nostru și, poate, cel mai important din țară.
📈 Investiţiile în calea de rulare, achiziționarea de tramvaie de ultimă generație şi de autobuze electrice, la care se adaugă proiectele Companiei de Transport Public fac din transportul public în orașul nostru unul confortabil, previzibil, modern.
🟩 Ca primar, voi continua să sprijin orice proiect și investiție care poate contribui la dezvoltarea transportului public, unul pe măsura unui oraș cu adevărat verde și inteligent”, a declarat primarul Mihai Chirica.
🇷🇴🇪🇺 Reamintim că, grație fondurilor europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), orașul nostru va avea în total 119 de mijloace de transport electrice (50 de tramvaie și 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 688 de milioane de lei, respectiv circa 137 de milioane de euro!
📋 Astfel:
🚋 16 tramvaie PESA de 30 de metri (POR) – 163.401.241,92 lei
🚊 16 tramvaie Bozankaya de 30 de metri (POR) – 167.747.481,30 lei
🚌 24 de autobuze electrice BMC de 10 metri (POR) – 56.263.209,52 lei
🚍 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri (POR)- 61.427.800,00 lei
🚌 25 de autobuze electrice Karsan de 10 metri (PNRR) – 70.657.625,64 lei
🚋 18 tramvaie Bozankaya de 20 de metri (PNRR) – 168.254.100,00 lei
‼️ TOTAL: 119 mijloace de transport electrice – 687.751.458,30 lei – 137,5 milioane de euro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button