Breaking News

Liderii europeni îndeamnă Grecia să accelereze negocierile cu creditorii internaţionali

grecia-recesiune-shutterstockLiderii europeni au minimizat, marţi, speranţele Guvernului de la Atena privind ajungerea rapidă la un acord, avertizând că negocierile trebuie accelerate înainte ca Grecia să rămână fără lichidităţi.Ministrul grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a declarat luni seară că s-ar putea ajunge la un acord într-o săptămână, în timp ce premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras sugera că discuţiile au intrat „în ultima etapă”.Comentariile au contribuit la creşterea cu 2% a valorii obligaţiunilor Greciei, dar liderii zonei euro au avertizat că un acord rapid este improbabil.”Este necesar mai mult timp şi eforturi suplimentare pentru depăşirea diferenţelor. Există progrese, chiar dacă într-un ritm lent”, a declarat Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. După o întrevedere la Berlin, liderii Germaniei şi Franţei au pledat pentru accelerarea negocierilor între Grecia şi creditori. „Aş spune că negocierile trebuie accelerate şi sperăm că vor exista progrese clare, pentru că acordul din februarie a fost pe un program care trebuie aplicat de la sfârşitul lunii mai”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a fost de acord că discuţiile cu Grecia trebuie „accelerate”.”Suntem toţi de acord că Grecia trebuie să rămână în zona euro”, a subliniat Hollande.Guvernul Greciei a anunţat că are fonduri pentru plata pensiilor şi salariilor angajaţilor bugetari pe luna în curs, semnalând însă că are nevoie urgentă de un acord cu creditorii internaţionali pe fondul temerilor privind intrarea ţării în faliment. Grecia negociază de mai multe luni cu creditorii deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenţă de 240 de miliarde de euro. Creditorii nu vor să furnizeze fondurile înainte ca Guvernul să accepte noi reforme economice. Guvernul condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras refuză să accepte reformele stricte, între care reducerea pensiilor şi modificarea legislaţiei muncii, despre care consideră că ar afecta populaţia.