Președintele PMP Iași, deputatul Petru Movilă, a anunțat că, în cazul în care prefectul Dan Cârlan nu va transmite Guvernului, în termenul prevăzut de lege, data pentru organizarea alegerilor anticipate în localitățile Cozmești și Tansa, acesta va sesiza instituțiile statului în legătură cu încălcarea de către reprezentantul Executivului în teritoriu a atribuțiilor care-i revin, potrivit Legii administrației publice locale. ”Este obligația prefectului să trimită către Guvern propunerea cu data alegerilor anticipate din cele două localități. La sesisizarea pe care am înaintat-o Ministerului Administrației și Internelor, referitoare la această situație, răspunsul a fost că prefectul județului Iași nu a comunicat data la care ar trebui să aibă loc alegerile în cele două comune. Acest lucru demonstrează foarte clar faptul că prefectul Iașului nu-și face treaba”, a declarat Petru Movilă, într-o conferință de presă, desfășurată vineri, 22 mai, la Iași. Liderul PMP Iași s-a arătat surprins de tergiversarea ”nepermis de mult” de către prefect a stabilirii datei la care ar urma să aibă loc alegerile anticipate de la Cozmești și Tansa. ”Nu vreau să fac niciun fel de apreciere în legătură cu această stare de lucruri, însă nu mi se pare o simplă coincidență faptul că primarii celor două localități sunt de la PNL”, a adăugat Petru Movilă. Reamintim că atât Consiliul Local al comunei Cozmești, cât și cel de la Tansa sunt dizolvate de mai bine de jumătate de an, situație în care, potrivit legii, se impune organizarea de noi alegeri. Din cauza dizolvării celor două consilii locale, toate investițiile cu fonduri publice, demarate la nivelul comunităților respective, au fost sistate, iar activitatea administrativă, practic, blocată. (E.M.)