Premierul Victor Ponta a făcut joi unele precizări cu privire la introducerea obligativității ca la cumpărarea unei cartele pre-pay să fie declarată identitatea cumpărătorului, arătând că există o decizie a CSAT pe acest subiect, din perioada interimatului lui Crin Antonescu la Cotroceni. Ponta a specificat însă că măsura „nu se va aplica retroactiv”, astfel încât cele 10 milioane de cartele în funcțiune în acest moment vor rămâne, teoretic, neidentificabile. „În acest moment sunt peste 10 milioane de cartele pre pay și nu poate fi aplicată retroactiv”, a spus Ponta, care a arătat că susține măsura inițiată de colegii săi Georgian Pop și Sebastian Ghiță. „Nu doar că o susțin, dar este o decizie CSAT, dacă nu mă înșel este din perioada interimatului la președinție al lui Crin Antonescu. A fost luată această decizie imediat după atentatul din Bulgaria, în care s-au folosit cartele pre-plătite”, a mai arătat Ponta.