În 2005, când a preluat fostele distribuţii de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice, grupul E.ON şi-a luat angajamentul de investitor strategic pe termen lung pe piaţa energetică din România. Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie în vederea creşterii siguranţei şi a calităţii serviciilor oferite consumatorilor au fost priorităţi investiţionale în decursul celor zece ani. Astfel, în intervalul menţionat, reţeaua de gaze naturale a fost modernizată (înlocuire conducte şi protecţie catodică) pe o lungime de aproape 6.350 de kilometri şi a fost extinsă pe o lungime de circa 1.250 de kilometri. În ce priveşte reţeaua de energie electrică, aceasta a fost modernizată şi reabilitată pe o lungime de circa 2.700 kilometri, extinsă pe o lungime de peste 1.100 de kilometri pentru racordarea de noi consumatori, iar 2.550 de posturi de transformare au fost înlocuite sau modernizate. Efortul investiţional a totalizat peste 5,12 miliarde de lei (aproximativ 1,3 miliarde de euro). De menţionat şi valoarea taxelor şi impozitelor plătite statului, care a însumat 5,5 miliarde de lei (circa 1,4 miliarde de euro) în cei zece ani. În prezent, compania asigură electricitate şi gaze pentru peste 3 milioane de consumatori din 20 de judeţe, cu circa 457.000 mai mulţi decât avea în portofoliu în anul 2005. E.ON este primul furnizor integrat, dar şi primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate. Compania asigură electricitate în peste 2.540 de localităţi şi gaze naturale în peste 1.000 de localităţi. De la 1 ianuarie 2015 şi-a început activitatea E.ON Distribuţie România, companie rezultată din fuziunea companiilor de distribuţie de gaze naturale şi electricitate. Operaţiunea a fost realizată prin absorbţia companiei E.ON Moldova Distribuţie (EMOD) de către E.ON Gaz Distribuţie (EGD), urmată de redenumirea acesteia din urmă E.ON Distribuţie România (EDRO). O singură interfaţă cu clienţii, creşterea calităţii serviciilor oferite pe piaţă, gestionarea optimă a activelor şi eficientizarea costurilor comune sunt câteva dintre beneficiile acestei fuziuni. Companiile E.ON din România au investit în total, în anul 2014, aproximativ 420 milioane de lei (94 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare sumă alocată în acest scop în ultimii ani. Investiţiile au fost direcţionate în principal către modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Pentru 2015 sunt bugetate investiţii de aproape 400 milioane lei (90 milioane euro), sume ce vor fi alocate, de asemenea, prioritar către proiectele de modernizare a reţelelor de distribuţie. Gaze naturale – Anul trecut au fost investite 161 milioane de lei (peste 36 milioane de euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de peste 500 km şi extins pe o lungime de 85 kilometri. Pentru 2015 bugetul prevăzut pentru investiţii se menţine la un nivel apropiat de cel din anul precedent, obiectivele principale vizate fiind modernizarea a circa 550 kilometri de conducte şi branşamente şi extinderea sistemului de distribuţie cu 120 kilometri. Energie electrică – Valoarea investiţiilor a fost, în 2014, de peste 220 milioane lei (50 milioane euro), cele mai mari de la preluarea în 2005 a distribuţiei de energie electrică în zona Moldova. Principalele obiective avute în vedere au fost implementarea SCADA, contorizarea inteligentă, modernizarea unor staţii de transformare, reabilitarea şi securizarea reţelelor electrice, în special a celor de joasă tensiune. Pentru anul în curs au fost bugetate investiţii de circa 200 milioane lei (45 milioane euro). La începutul acestui an, compania a finalizat proiectul de modernizare şi integrare în sistem SCADA a 26 de staţii de transformare din şase judeţe din Moldova. Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 32 de luni, începând cu luna iulie 2012, şi a avut o valoare totală de circa 35 milioane de lei. Investiţia a beneficiat de o co-finanţare de 13,3 milioane lei prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi bugetul naţional, alte 21,6 milioane de lei reprezentând contribuţia proprie a E.ON. Prin finalizarea proiectului, al cărui obiectiv este creşterea securităţii în furnizarea energiei, numărul de staţii integrate (parţial sau total) în SCADA ajunge la 109, dintr-un total de 133. Programele pe termen mediu şi lung ale companiei prevăd alocarea, în perioada 2015-2020, a unei sume de 85 milioane de lei pentru investiţii în automatizarea reţelelor de distribuţie, atât în staţii de transformare, cât şi în reţelele de medie tensiune. Montarea de contoare inteligente la consumatori, ca parte a implementării conceptului “smart grid”, este o altă prioritate pentru E.ON Distribuţie România. Până în prezent au fost deja instalate 100.000 de astfel de contoare, iar planurile pentru perioada 2014-2017 vizează montarea a circa 250.000 de contoare (din care 120.000 de unităţi numai în 2015), investiţia totală bugetată în acest scop fiind de aproximativ 21,6 milioane de euro. Contoarele inteligente permit monitorizarea consumului şi a parametrilor de funcţionare a reţelei în timp real, precum şi transmiterea automată a acestor informaţii către distribuitor. (E.M.)