Breaking News

Știința Miroslava a ratat promovarea în Liga a II-a

miroslava a ratatȘtiința Miroslava a ratat promovarea în Liga a a II-a, după ce vineri după amiază, în ultima etapă a campionatului, a pierdut cu scorul de 1-2, la Pojorâta, în fața principalei contracandidate la câștigarea seriei, formația locală Bucovina. Pentru a promova în cel de-al doilea eșalon valoric, elevii antrenorului Daniel Ungureanu aveau nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate, pe care au fost foarte aproape să-l obțină, până în minutul 81, când gazdele au înscris golul victoriei și, implicit, al promovării, prin Colța. Sucevenii au deschis repede scorul, prin Buhăceanu (min. 5), ieșenii reușing să egaleze scorul pe tabela de marcaj, prin Tudorache (min. 19). În celelalte partide disputate vineri, în ultima etapă din Seria I a Ligii a III-a, s-au înregistrat următoarele rezultate: Ceahlăul II Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți 1-2, Petrotub Roman – Sporting Liești 4-1, AKF Csiczereda Miercurea Ciuc – FC Zagon 4-0, Sepsi Sfântu Gheorghe – Cetatea Târgu Neamț 3-0. Formațiile CSM Pașcani și Aerostar Bacău au stat. Clasamentul final al Seriei I a Ligii a III-a arată astfel: 1. BUCOVINA POJORÂTA – 51 p, 2. Știința Miroslava – 49 p, 3. Sepsi Sfântu Gheorghe – 46 p, 4. Aerostar Bacău – 38 p, 5. Cetatea Târgu Neamț – 37 p, 6. Petrotub Roman – 35 p, 7. AFK Csicszereda Mirrcurea Ciuc – 29 p, 8. Bucovina Rădăuți – 28 p, 9. CSM Pașcani – 25 p, 10. Sporting Lieși – 15 p, 11. FC Zagon – 10 p, 12. Ceahlăul II Piatra Neamț – 9 p, 13. FC Popăuți – 0 p. A retrogradat în Liga a IV-a formația FC Popăuți. (E.M.)