”Academie de vară” dedicată patrimoniului din România, organizată la Iași

Universitatea-Al_I_-Cuza

Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Facultatea de Filozofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează în perioada 4-12 august, la Iași, Academia de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în Romănia postcomunistă”. Programul, organizat pentru prima dată în România, propune participanților o aprofundare a politicilor culturale și impactul pe care acestea le-au avut asupra patrimoniului cultural. Accentul va fi pus pe formarea mentalităților, a memoriei colective și a discursului în spațiul public după 1989. Studenţii participanţi vor avea oportunitatea de a vizita patrimoniul UNESCO din Moldova, monumente istorice și ecleziastice. ”Un număr de 25 de studenți, selectați pe bază de CV și recomandări, specializați în Știinte Politice, Istorie, Politici Culturale, Relaţii Internaționale și Studii Europene, Arhitectură, Sociologie, Jurnalism, Administraţie Publică, Marketing Politic, Drept, Studii de Securitate şi Apărare vor participa la cel mai complex program cultural de acest fel, organizat în România”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Lectorii ”Academiei de Vară” vor fi personalități marcante ale mediului academic, ale vieții politice românești si ale societății civile, precum Daniel Barbu, ministrul Culturii, Andrei Muraru, prreședintele executiv al IICCMER, Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iași, Șerban Sturza, vicepreședintele Ordinului Arhitecților din România, Sorin Antohi, Diana Mărgărit, Iosef Kovacs, Conțiu Șoitu, Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”,  Vasile Ernu, Arthur Suciu, Petronel Zahariuc, George Poede. ”Am ales Iașiul pentru că acest oraș este capitala culturală și simbolică a României. 25 de studenți din toată România vor veni în capitala Moldovei pentru a întâlni cei mai buni specialiști. Dezvoltarea unei culturi pentru protejarea patrimoniului este o necesitate în România. Această Academie va fi un program complex, unic în România. Ne dorim ca acest program pilot să fie organizat anual, la Iași însă vor exista și alte proiecte academice la Cluj, Sibiu și Timișoara” a declarat dr. Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului. Deschiderea Academiei de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalităti în Romania postcomunistă” va avea loc luni, 5 august, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. La festivitate și-a anunțat prezența, printre alții, Daniel Barbu, ministrul Culturii, alături de Vasile Ișan, rectorul „Universității Alexandru Ioan Cuza” și de Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași. (E.M.)