Breaking News

COMUNICAT DE PRESĂ

comuni chiricaAvând în vedere afirmațiile făcute în spațiul public de către Dan Doboș, directorul executiv al Fundației Iași Capitală Culturală Europeană (FICCE), viceprimarul cu atribuții de primar Mihai Chirica precizează că nu s-a pus niciodată problema retragerii sprijinului din partea municipalității ieșene, inclusiv din partea executivului Primăriei Municipiului Iași, în privința proiectului Iași – Capitală Culturală Europeană în anul 2021. |”Nu s-a pus niciodată problema ca acest proiect să nu fie sprijinit de municipalitate, la fel cum nu s-a pus problema de a nu sprijini activitatea conducerii executive a Fundației. Iar asta o spun indiferent cine sunt persoanele care sunt în board-ul de conducere sau în structura de management a Fundației. Personal, am încredere în capacitatea managerială a directorului Dan Doboș și îl voi susține în continuare în activitatea pe care o desfășoară la Fundație”, a declarat Mihai Chirica. Edilul afirmă că, din punctul său de vedere, nu trebuie să existe dispute în privința activității derulate de FICCE, dar că își asumă unele declarații care nu au fost corect înțelese. ”Personal, nu mi-am arogat niciodată merite care nu-mi aparțin și regret dacă s-a înțeles acest lucru. Sunt un om al dialogului și cred că este calea cea mai bună pentru a putea duce la bun sfârșit proiectul comunității ieșene, acela ca Iașul să devină Capitală Culturală Europeană. Eu îmi doresc ca la acest proiect să fie implicați câți mai mulți oameni de calitate, care să colaboreze în cadrul Fundației în beneficiul întregului oraș. Dar nu am pus niciodată semnul egal între personalitățile care lucrează pentru dezideratul ca Iașul să ajungă Capitală Culturală Europeană. Îmi pare rău că mesajele mele nu au fost bine înțelese, iar comunitatea are numai de pierdut de pe urma acestor replici”, a mai declarat Mihai Chirica. În aceeași ordine de idei, edilul afirmă că cel mai bun exemplu de colaborare a fost cel care a dus la buna desfășurare a celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional al Educației. ”Cred că cel mai bun exemplu de colaborare instituțională, de dialog între diferiții parteneri, îl reprezintă ce-a de-a treia ediție a FIE. A fost o ediție de succes și dovedește buna intenție a executivului, chiar dacă interimar, pentru susținerea activităților culturale derulate de FICCE. FIE este un festival pentru care trebuie felicitată întreaga comunitate ieșeană, care dovedește încă o dată că apreciază manifestările educaționale și culturale de calitate, prin numărul foarte mare de participanți la evenimente. Știu sigur că această ediție nu s-ar fi putut desfășura fără aportul Fundației și a tuturor celor care s-au implicat, iar aici Dan Doboș, ca director al FIE, merită toată aprecierea. Îmi pare rău că, în loc să discutăm despre impactul care l-a avut acest festival asupra comunității și despre cât a câștigat Iașul din acest punct de vedere, noi ne pierdem în discuții sterile care nu ajută pe nimeni”, a afirmat Mihai Chirica. ”În final, am încredere că prin dialog vom putea depăși acest moment neplăcut. Sunt sigur că împreună cu Dan Doboș, dacă va dori, vom putea construi împreună un dosar imbatabil și că vom reuși să devenim în anul 2021 Capitală Culturală Europeană”, a conchis edilul.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi