Copreședintele liberalilor Alina Gorghiu a afirmat vineri, la dezbaterea moțiunii de cenzură, că a fost o greșeală a PNL să aibă încredere în 2012 în premierul Victor Ponta și le-a cerut scuze românilor pentru că liberalii au susținut la acea dată Guvernul. „Simt nevoia să cer astăzi scuze în Parlamentul României, locul faptei. Da, a fost o greșeală nesăbuită să avem încredere în acest premier și o greșeală a PNL. Nu am crezut niciodată că un om tânăr poate să meargă să desființeze dreptul de vot al românilor. Eu le cer scuze, dle prim-ministru, fiindcă v-am ajutat să deveniți ceea ce sunteți astăzi și cred că este cazul să vă cereți scuze și dvs pentru români, pentru cei cărora le-ați blocat dreptul de vot, din țară și din diaspora”, a spus Gorghiu, în plenul Parlamentului. Pe de altă parte, ea s-a arătat convinsă că regretul lui Ponta este acela că „nu i-a arestat pe românii care au stat la cozi în Europa” pentru a vota la prezidențiale fără să aibă autorizație de miting.