Un mare juriu federal din Lafayette, California a pus vineri sub acuzare o companie norvegiană de transport petrolier și pe cei patru membri ai echipajului, printre care și un român, pentru deversarea apelor reziduale în apropiere de portul Lake Charles, relatează site-urile marinelog.com și San Francisco Chronicle. Actul de acuzare vizează compania DSD Shipping, cu sediul în Norvegia, și patru ingineri ai navei M/T Stavanger Blossom, originari din România și China. Numele românului pus sub acuzare este Daniel Paul Dancu, în vârstă de 51 de ani, potrivit marinelog.com. Departamentul Justiției de la Washington a precizat că cei patru acuzați au deversat apa reziduală în mare și apoi au încercat să șteargă urmele acestui lucru înlocuind țevile prin care a fost pompată apa cu reziduuri de petrol. Inculpații sunt acuzați de obstrucționarea justiției și de încălcarea legislației din domeniu, respectiv „Act To Prevent Pollution from Ships”. Dacă va fi condamnată, compania DSD Shipping riscă o amendă de până la 500.000 de euro, în timp ce cei patru angajați riscă o condamnare de până la 20 de ani de închisoare. Faptele incriminate s-au produs în 2014.