Studiu: Interzicerea smartphone-urilor la școală a dus la îmbunătățirea rezultatelor elevilor

iphoneInterzicerea smartphone-urilor la școală duce la îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor – este concluzia unui studiu desfășurat în Marea Britanie în cadrul căruia au fosta analizate notele a 130.000 de elevi britanici. Interzicerea acestui tip de telefoane la liceu ar echivala cu o oră de curs suplimentară pe săptămână. Cel puțin așa arată vastul studiu efectuat în Marea Britanie de London School of Economics. Oamenii de știință au vrut să măsoare impactul restrângerii utilizării smartphone-urilor asupra rezultatelor școlare ale liceenilor din țară. Potrivit lor, utilizarea telefoanelor mobile la liceu duce la scăderea rezultatelor școlare, îndeosebi la elevii mai puțin performanți. ‘Am descoperit că interzicerea telefoanelor mobile echivalează cu o oră de curs în plus pe săptămână sau cu prelungirea cu cinci zile a anului școlar’, au afirmat cercetătorii Richard Murphy și Louis-Philippe Beland la CNN Money. Cercetătorii au analizat notele elevilor din 91 de licee din Birmingham, Londra, Leicester și Manchester unde a fost interzisă folosirea smartphone-urilor în timpul examenelor pentru obținerea certificatului general de studii secundare (de obicei la 16 ani). Acestea au fost comparate apoi cu cele ale elevilor din liceele unde telefoanele mobile au continuat să fie permise. Oamenii de știință au constatat că interzicerea telefoanelor a dus la creșterea cu 6,41% a performanțelor elevilor la acest examen necesar pentru intrarea în învățământul superior, relatează metronews.fr. Diferența este și mai mare în cazul elevilor mai puțin performanți, care au obținut rezultate cu 14,23% mai slabe decât cei din școlile unde telefoanele mobile au fost interzise. Potrivit autorilor studiului, vinovată ar fi lipsa de concentrare a elevilor, distrași de telefonul mobil. Ei consideră totuși că smartphone-urile pot fi un mijloc de învățare folositor, însă utilizarea lor trebuie să fie bine gestionată.