Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) a înregistrat în luna mai un adevărat record la capitolul căsătorii. Astfel, luna trecută, la Serviciul de Stare Civilă au fost înregistrate 807 naşteri şi 331 căsătorii. “Ţinând cont de faptul că s-a intrat în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, intervalul 20 – 30 iunie este liber pentru programările online. Pentru luna viitoare sunt ocupate cu programări zilele de joi şi vineri, dar mai pot fi programate căsătorii în week-end. Anticipăm o creştere a oficierii căsătoriilor în perioada în care îşi încep vacanţele românii din străinătate”, a afirmat Renata Marin, şefa Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iași. Cei care vor să îşi rezerve o dată şi o oră pentru oficializarea căsătoriei, o pot face pe site-ul DLEP, la categoria “Programare căsătorii”: http://www.dlep-iasi.ro/programare-casatorie.html. Termenul legal pentru depunerea actelor în vederea încheierii căsătoriei este de zece zile calendaristice, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria. Rezervarea se face cu cel puţin 12 zile înainte de data oficierii căsătoriei. Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei ieşene le-a pregătit tinerilor însurăţei condiţii dintre cele mai bune pentru a sărbători acest important moment, montând în parcul din apropierea Casei Căsătoriilor două pavilioane exterioare dotate cu mese, unde mirii pot ciocni o cupă de şampanie alături de invitaţi. De asemenea, pentru cei care doresc să fie alături de cei dragi la oficierea căsătoriei, dar nu pot fi prezenţi, Primăria le oferă acestora posibilitatea de a vedea în direct căsătoria, prin intermediul internet-ului. (E.M.)