Inspectorii de la Serviciul de Control în Sănătate Publică Iaşi au aplicat în ultima săptămână șase amenzi, în baza verificărilor efectuate în județ. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, trei sancțiuni contravenționale a câte 500 de lei au fost aplicate la trei centre de plasament, în urma unui control efectuat de către o echipă mixtă, formată din inspectori ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate și Direcției de Sănătate Publică Iași. Tot în urma verificărilor efectuate, un bar din municipiul Iași și un magazin alimentar din comuna Ruginoasa au fost amendate cu câte 500 de lei pentru lipsa cursurilor de igienă. De asemenea, la un cabinet ORL a fost aplicată o amendă de o mie de lei pentru lipsa examenelor medicale. În această perioadă s-au desfăşurat 242 acţiuni de control, dintre care 67 în unităţi alimentare, 20 de controale la domiciliul ieşenilor, pentru verificarea celor reclamate, 48 de verificări la unități care comercializează produse pe bază de tutun și 12 la saloane de cosmetică. În plus, au fost efectuate șase recontroale, pentru a se constata dacă au fost îndeplinite cerințele inspectorilor după prima verificare. (E.M.)