Ministerul sud-coreean al Sănătăţii a anunţat sâmbătă decesul unui bărbat din cauza Sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS), ceea ce ridică numărul total al persoanelor care au decedat din cauza acestei epidemii la 25, relatează site-ul agenţiei Yonhap. Ministerul a anunţat că un pacient în vârstă de 63 de ani infectat cu virusul MERS-CoV a murit, el fiind a 25-a victimă a acestei epidemii care a izbucnit în mai.De asemenea, 165 de persoane au contractat această boală în Coreea de Sud.Până în prezent, doar 36 de persoane contaminate cu acest coronavirus au fost declarate vindecate.Peste 20 de ţări au fost afectate de la apariţia acestei epidemii, în 2012. Cea mai afectată este Arabia Saudită, unde peste 950 de persoane au fost contaminate începând din 2012, dintre care 412 au decedat.Coronavirusul MERS-CoV, considerat o rudă mai letală, dar mai puţin infecţioasă a Sindromului respirator acut sever (SARS), soldat cu aproape 800 de morţi la nivel mondial în 2003, generează îngrijorări în Coreea de Sud.Primul caz, raportat pe 20 mai, a fost al unui bătrân, în vârstă de 68 de ani, diagnosticat în urma unei călătorii în Arabia Saudită.