Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscut , vineri, 5 aprilie, ora 17, în Sala „Eduard Caudella“, sediul central al universităţii din str. Cuza Vodă nr. 29 (Casa Balş), în cadrul Stagiunii 2012-2013.
Programul serii va cuprinde 10 preludii şi fugi din „Clavecinul bine temperat“ de Johann Sebastian Bach. Intrarea este liberă! Oana Cărbunariu a urmat studiile de Licenţă şi Master la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, în cadrul Facultăţii de Interpretare muzicală – secţia Pian, actualmente fiind Preparator universitar în cadrul Departamentului Canto – Instrumente de suflat şi percuţie şi doctorand al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. A susţinut numeroase recitaluri pe scenele din ţară, în calitate de pianist solist şi pianist acompaniator, dintre care menţionăm – Recital la două piane, Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra Neamţ şi Universitatea de Arte „G. Enescu” Iaşi; Recital de Canto la Muzeul de Artă Piatra Neamţ, pianist acompaniator (2007); Concert cameral în cadrul „Semaine de la mémoire”, pianist acompaniator, Muzeul Unirii Iaşi (2009); Recital Instrumental în cadrul Festivalului Naţional „Remember Enescu”, ediţia a IX-a, pianist acompaniator (2009); Recital vocal-instrumental în cadrul Proiectului „Japan-Danube Friendship Zear 2009”, pianist acompaniator, Muzeul Unirii Iaşi; Recital instrumental în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, pianist acompaniator, Piaţa Festivalului, Bucureşti (2009); Seară de Muzică Românească în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti, ediţia a XIII-a, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi (2009); Concert cameral „Armonii peste timp”, pianist acompaniator, Complexul muzeal Naţional Moldova Iaşi, Muzeul Unirii (2010); Recital vocal-instrumental în cadrul „Semaine de la mémoire”, pianist acompaniator, Centrul Cultural Francez Iaşi (2010); Recital vocal-instrumental în cadrul Festivalului Naţional „Remember Enescu”, pianist acompaniator, Liceul de Artă „George Apostu” Bacău (2010); Recital Vocal Instrumental, pianist solist, Universitatea de Arte „G. Enescu” Iaşi, sala „Eduard Caudella” (2011). A participat la Olimpiadele Naţionale Şcolare (2006-2010), în calitate de pianist-acompaniator. A fost distinsă cu Premiul II la Concursul Naţional de Interpretare „Carl Czerny” (Piatra Neamţ, 1994 şi 2000), la Concursul Naţional de Interpretare „Primăvara Artelor” (Bacău, 1994) şi la Concursul Naţional de Interpretare „George Georgescu” (Tulcea, 2000).