Plenul reunit al Parlamentului l-a votat maţi, cu 278 voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă”, iar 5 parlamentari nu au votat, pe senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).La vot au fost prezenţi 289 de parlamentari din care şi-au exercitat votul 284 de membrii ai Legislativului.După anunţarea votului, Ungureanu a depus jurământul în faţa Parlamentului, în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe.”Vă mulţumesc pentru încredere şi mulţumesc din nou preşedintelui Klaus Iohannis pentru nominalizarea făcută. Este o misiune care mă onorează, pe care cred că am ştiinţa să o fac, să o duc la bun sfârşit şi pentru îndeplinirea căreia nu voi precupeţi niciun efort”, a declarat Ungureanu. El a mulţumit grupului parlamentar PNL pentru modul în care ”a susţinut” această nominalizare a sa, precum şi parlamentarilor de la UNPR, care ”au înţeles să facă distincţia între politica de partid şi politica naţională”, precum şi UDMR, pentru seriozitate.”Domeniul informaţiilor este un domeniu al profesioniştilor, care nu poate să fie contaminat politic. Politica e exclusiv politica naţională. Îi apreciez pe toţi oamenii politici din Parlament care s-au ţinut departe de orice abordare emoţională. Ştiu ce înseamnă această validare prin vot (…) Astăzi sunt validat de o clasă politică şi cred că asta e dovada noastră de maturitate şi este semnul trifumfului statului de drept”, a mai spus Ungureanu în plenul Parlamentului.Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat că, prin votul dat de Parlament pentru numirea sa la SIE, profesioniştii din comunitatea de informaţii primesc „un credit în alb” de la români, care aşteaptă ca instituţiile statului să colaboreze pe teme dureroase precum corupţie şi consolidarea statului de drept.”Prin votul dumneavoastră primesc nu doar o încuviinţare a mandatului, ci un mandat social al instituţiei pe care o voi coordona, pentru că dumneavoastră prin vot aţi demonstrat că există o raţiune socială a acestei numiri. Vremurile sunt grele, norii se adună şi când vine ploaia, aşa cum când vine ploaia îţi iei umbrela, când vezi cum arată lumea astăzi încerci să ai o structură de securitate din ce în ce mai bună”, a declarat, marţi, senatorul PNL Mihai-Răzvan Ungureanu, după ce Parlamentul a votat numirea sa la conducerea SIE.”Prin votul dumneavoastră, profesioniştii din comunitatea de informaţii primesc un credit în alb de la românii pe care-i reprezentaţi şi care aşteaptă ca toate instituţiile care au atribut principal asigurarea securităţii statului să colaboreze perfect pe temele cele mai dureroase ale societăţii noastre, de la corupţie la ameninţările transfrontaliere, de la consolidarea statului de drept la triumful democraţiei în România, pentru că aceste lucruri înseamnă, de fapt, echilibru şi viitor pentru naţiunea română”, a spus Ungureanu.El şi-a exprimat speranţa că parlamentarii vor rămâne „sensibili” la această problematică şi i-a asigurat, totodată, de respectul său şi de dorinţa sa de colaborare.