Peste 16.000 de cereri au fost înregistrate în prima zi de înscriere în învăţământul primar, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale. Potrivit centralizării efectuate de Ministerul Educaţiei Naţionale în prima zi de înscriere în învăţământul primar au fost înregistrate 16.393 de cereri, dintre care 15.202 pentru copiii care împlinesc 6 ani înainte de 1 septembrie 2013 şi 1.191 de cereri pentru copiii care împlinesc 6 ani începând cu 1 septembrie.
Dintre acestea, 1.314 au fost preluate din aplicaţia de înscriere dedicată părinţilor (”self-service”), 530 fiind validate la secretariatele unităţilor de învăţământ unde părinţii au aplicat. Cele 16.393 de cereri reprezintă 10,1% din totalul copiilor care se estimează că vor fi înscrişi anul acesta în clasa pregătitoare. „Înscrierile s-au desfăşurat în condiţii optime în toată ţara, fără situaţii speciale cu privire la funcţionarea aplicaţiei informatice”, precizează MEN. Părinţii pot consulta site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti unde pot găsi detalii privind circumscripţiile şcolare unde se realizează înscrierile, dar şi detalii privind paşii pe care îi au de parcurs pentru înscriere. De asemenea, cei interesaţi pot apela Tel Verde, accesibil în fiecare judeţ, la numărul 00 800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru fiecare judeţ în parte (ex. Arad – 257). Programul de înscriere, în fiecare unitate de învăţământ, este de luni până vineri, între orele 8,00 – 20,00, şi sâmbăta, între orele 8,00 – 13,00. Părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ. Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014 se desfăşoară în perioada 2 – 22 aprilie. Afişarea listei copiilor înscrişi se va face în data de 29 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, pe site-urile şcolilor, acolo unde acestea există, şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. Cea de-a doua etapă se desfăşoară în perioada 8 – 17 mai şi este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Lista finală va fi publică în data de 24 mai.